King Crimson - STARLESS (paragraf din Friedrich Nietzsche)

“Cind Zarathustra ajunse la oraşul cel mai apropiat, care se intindea lingă păduri, găsi mulţime de popor ce se-adunase-n piaţă: căci li se anunţase că-au să vadă un  dansator pe funie. Iar  Zarathustra  se-adresă aşa către popor: Vin să vă-nvăţ ce este Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depăşit. Voi ce-aţi făcut, pentru al depăşi? Toate fiinţele de pină acuma au creat ceva ce stă deasupra lor: vreţi voi să fiţi refluxul acestei uriaşe revărsări şi preferaţi să vă intoarceţi printre fiare, decit să-l depăşiţi pe om? Ce e maimuţa pentru om? Doar o batjocură sau o ruşine dureroasă. Aşa trebuie să fie şi omul pentru Supraom: doar o batjocură sau o ruşine dureroasă. Voi aţi parcurs distanţa de la vierme pină la om şi multe in voi sunt incă vierme. Cindva aţi fost maimuţe şi chiar şi azi un om păstrează din maimuţă mai mult ca o maimuţă oarecare. Dar chiar şi cel mai inţelept dintre voi dilemă e, şi corcitură intre plantă şi fantomă. Oare văndemneu să deveniţi doar plantă sau fantomă? Iată, vă-nvăţ ce este Supraomul! Sensul pămintului e Supraomul. O, dacă voi v-aţi incorda voinţa: sens al pămintului să fie Supraomul! Eu vă conjur, o fraţi ai mei, rămineţi credincioşi pămintului şi nu mai daţi crezare celor ce vă vorbesc despre speranţe suprapăminteşti! Otrăvitori sunt ei, fie c-o ştiu sau nu. Sunt hulitori ai vieţii, intoxicaţi la rindul lor şi muribunzi, de  care i-e lehamite pămintului: pot să dispară aşadar!

Odinioară, a-l huli pe Dumnezeu era cea mai cumplită blasfemie, dar Dumnezeu e mort acum şi morţi, asemeni lui, blasfematorii. Cea mai ingrozitoare blasfemie e azi să blasfemezi pămintul, iar măruntaielor misterului să le acorzi mai multă atenţie ca sensului pămintului! Odinioară, sufletul privea spre corp plin de dispreţ: atunci, acest dispreţ era lucrul suprem: el, sufletul, voia un corp lihnit, famelic, slab. in felu-acesta se gin-dea să scape de el şi de pămint. O, sufletul acesta, chiar el era lihnit, famelic, slab: cruzimea era voluptatea acestui suflet! Dar voi, ia spuneţi, fraţi ai mei: ce zice corpul vostru despre sufletul vostru? Sufletul vostru, oare nu-i el mizerie, şi murdărie, şi jalnică suficienţă? Ce-i drept, murdar torent e omul. Şi trebuie să fii intr-adevăr o mare, să sorbi asemenea torent de murdărie, şi totuşi să rămii curat. Iată, vă-nvăţ ce este Supraomul: el este-această mare, dispreţul vostru uriaş se pierde-n ea. Ce poate fi mai insemnat in viaţa voastră? E ora marelui dispreţ. Ora in care vă scirbiţi chiar şi  e fericirea voastră, de raţiunea şi virtutea voastră. Ora in care ziceţi: „Ce-mi pasă mie de fericirea mea! Ea e mizerie, şi murdărie, şi jalnică suficienţă. O, fericirea mea, ce trebuie să-mi fie chiar temei al existenţei!" Ora in care ziceţi: „Ce-mi pasă mie de raţiunea mea! Rivneşte ea după ştiinţă, ca leul după hrana lui? Ea e mizerie, şi murdărie, şi jalnică suficienţă!" (F. Nietzsche).

In A Glass House

Nu este exagerat sa afirmi ca dupa ce ai stat 24 de ore intr-o casa veche de 600 de ani, vei avea sentimentul ca ai trait in acea casa, vreme de 6 secole. Parca ai tocit funia de pe scripetii steagurilor si ai lustruit mobila de stejar cu atingerea ta. Pasesti prin mica galerie din piatra – unde calugarii obisnuiau sa se plimbe in liniste - privind biserica de pe deal prin frumoasa ferestruica gotica . Apoi iti indrepti privirea spre masiva usa de lemn, care de indata te conduce spre salon. Treapta masiva de la intrarea in salon este incovoiata de vreme asa cum ar trebui sa fie; buiandrugii sunt crapati si poarta urmele a miriade de degete adunate in veacuri ..pare totul minunat de vechi si de ciudat. In salon dai de manuale de conversatie si publicatii de ultima ora printre care se afla si un prospect al cinei.Viata actuala s-a amestecat cu cea veche si nu exista linie de demarcatie.

Sandinista - The Clash

In the Wakes of Poseidon

Cind Zarathustra ajunse la oraşul cel mai apropiat, care se intindea lingă păduri, găsi mulţimede popor ce se-adunase-n piaţă: căci li se anunţase că-au să vadă un dansator pe funie. Iar Zarathustra se-adresă aşa către popor: Vin să vă-nvăţ ce este Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depăşit. Voi ce-aţi făcut, pentru a-l depăşi? Toate fiinţele de pină acuma au creat ceva ce stă deasupra lor: vreţi voi să fiţi refluxul acesteiuriaşe revărsări şi preferaţi să vă intoarceţi printre fiare, decit să-l depăşiţi pe om? Ce e maimuţa pentru om? Doar o batjocură sau o ruşine dureroasă. Aşa trebuie să fie şi omul pentru Supraom: doar o batjocură sau o ruşine dureroasă. Voi aţi parcurs distanţa de la vierme pină la om şi multe in voi sunt incă vierme. Cindva aţi fost maimuţe şi chiar şi azi un om păstrează din maimuţă mai mult ca o maimuţă oarecare. Dar chiar şi cel mai inţelept dintre voi dilemă e, şi corcitură intre plantă şi fantomă. Oare va indemn eu să deveniţi doar plantă sau fantomă? Iată, vă-nvăţ ce este Supraomul! Sensul pămintului e Supraomul. O, dacă voi v-aţi incorda voinţa: sens al pămintului să fie Supraomul!Eu vă conjur, o fraţi ai mei, rămineţi credincioşi pămintului şi nu mai daţi crezare celor ce văvorbesc despre speranţe suprapăminteşti! Otrăvitori sunt ei, fie c-o ştiu sau nu. Sunt hulitori ai vieţii, intoxicaţi la rindul lor şi muribunzi, de care i-e lehamite pămintului: pot să dispară aşadar! Odinioară, a-l huli pe Dumnezeu era cea mai cumplită blasfemie, dar Dumnezeu e mort acum şi morţi, asemeni lui, blasfematorii. Cea mai ingrozitoare blasfemie e azi să blasfemezi pămintul, iar măruntaielor misterului să le acorzi mai multă atenţie ca sensului pămintului! Odinioară, sufletul privea spre corp plin de dispreţ: atunci, acest dispreţ era lucrul suprem: el, sufletul, voia un corp lihnit, famelic, slab. in felu-acesta se gin-dea să scape de el şi de pămint. O, sufletul acesta, chiar el era lihnit, famelic, slab: cruzimea era voluptatea acestui suflet! Dar voi, ia spuneţi, fraţi ai mei: ce zice corpul vostru despre sufletul vostru? Sufletul vostru, oare nu-i el mizerie, şi murdărie, şi jalnică suficienţă? Ce-i drept, murdar torent e omul. Şi trebuie să fii intr-adevăr o mare, să sorbi asemenea torent de murdărie, şi totuşi să rămii curat. Iată, vă-nvăţ ce este Supraomul: el este-această mare, dispreţul vostru uriaş se pierde-n ea. Ce poate fi mai insemnat in viaţa voastră? E ora marelui dispreţ. Ora in care vă scirbiţi chiar şi de fericirea voastră, de raţiunea şi virtutea voastră. Ora in care ziceţi: „Ce-mi pasă mie de fericirea mea! Ea e mizerie, şi murdărie, şi jalnică suficienţă. O, fericirea mea, ce trebuie să-mi fie chiar temei al existenţei!" Ora in care ziceţi: „Ce-mi pasă mie de raţiunea mea! Rivneşte ea după ştiinţă, ca leul după hrana lui? Ea e mizerie, şi murdărie, şi jalnică suficienţă!" (Friedrich Nietzsche).

Tangerine Dream: Osaka 1983 (“Pretutindeni licărul de voluptate! Priveşte! Această cupă vrea din nou să fie goală, iar Zarathustra jinduie din nou să fie om."In felu-acesta a-nceput apusul lui Zarathustra)

“Pretutindeni licărul de voluptate! Priveşte! Această cupă vrea din nou să fie goală, iar Zarathustra jinduie din nou să fie om."In felu-acesta a-nceput apusul lui Zarathustra. Singur, fără să-i iasă nimenea in cale, s-a coborit din munte Zarathustra. Dar ajungind la poalele pădurilor, văzu că-i iese inainte un bătran, care-şi lăsase sfin-ta lui colibă pentru-a căuta-n pădure rădăcini. Şi-acel moşneag grăitu-i-a aşa lui Zarathustra: „Acest drumeţ nu mi-e străin: cu mulţi ani inainte a mai trecut pe-aici. Se numea Zarathustra; dar intre timp s-a cam schimbat. Pe-atunci, tu iţi purtai cenuşile la munte: acuma vrei să-ţi risipeşti văpăile prin văi? Nu-ţi este frică de pedeapsa incendiatorilor? Da, da, il recunosc, e Zarathustra. Privirea lui e limpede, iar buzele lui nu ştiu ce-i dezgustul. Nu umblă oare ca un dansator?Schimbat e Zarathustra, un copil e Zarathustra, un om care s-a deşteptat e Zarathustra: ce cauţiacuma printre cei ce dorm? Ca-ntr-o mare trăiai tu in singurătatea ta, iar marea te purta la sinul ei. Vai ţie, vrei să umbliacuma pe uscat? Vai ţie, iarăşi vrei să-ţi porţi tu singur povara corpului?"

Răspuns-a Zarathustra: „ii iubesc pe oameni." „De ce", ii zise sfintul, „de ce bat eu pădure şi pustie? Nu pentru că i-am fost iubit prea mult pe oameni?” (Friedrich Nietzsche).

Tangerine Dream: Phaedra

“Cind Zarathustra a implinit treizeci de ani, şi-a părăsit ţinutul său natal şi lacul lui şi s-a suit la munte. Acolo, bucurindu-se de spiritul şi de singurătatea sa, a petrecut vreme de zece ani şi nu i s-au părut povară. Pină la urmă insă s-a schimbat ceva in el — şi intr-o dimineaţă, sculindu-se in rind cu zorile, a păşit in faţa soarelui, grăind aşa: „Tu, astru mare, oare ce-ar rămine din fericirea ta, dacă nu ne-ai avea pe noi aceştia, pe care-i luminezi! De zece ani tot sui mereu spre grota mea: tu te-ai fi dezgustat de mult, şi de lumina şi de drumul tău, dacă eu insumi n-aş fi fost aici, cu vulturul meu şi cu şarpele meu. Dar noi te-am aşteptat in fiecare dimineaţă, ţi-am luat prisosul şi-ţi aducem mulţumire pentru el. Iată! Sătul sunt de inţelepciunea mea, ca o albină care-a adunat prea multă miere şi simt nevoia unor miini care cerşesc. Aş vrea să dăruiesc şi să impart, pină ce inţelepţii lumii or să se bucure din nou de nebunia lor, iar cei săraci de bogăţia lor. De-aceea, trebuie să cobor: aşa cum faci şi tu spre seară, cind te scufunzi in spatele mării, ca să imprăştii lumii subterane lumina ta, tu, astru mare, nespus de bogat! Eu, ca şi tine, trebuie să apun, cum zic adesea oamenii aceia, spre care simt nevoia să cobor” (Friedrich Nietzsche).

Pearl Jam - 25 de ani

Ieri, 23 octombrie, s-au implinit 25 de ani de cind membrii Pearl Jam au avut promul lor show din cariera muzicala. Eddie Vedder sosise la Seattle de la San Diego pentru a incepe sa inregistreze cu formatia, pentru ca numai dupa citeva zile sa evolueze pe Off Ramp din Seattle. Restul, dupa cum obisnuiesc chiar ei sa spuna  este istorie, Pearl Jam fiind o trupa care si-a petrecut 25 de ani de existenta cimentindu-se ca una din cele mai marete formatii de rock din toate timpurile.

Pentru a marca aceasta ocazie, va propun spre auditie cele mai bune zece raritati PJ, care merita ascultate acum si intotdeauna.

Come Back

Hold On

Bugs

All Those Yesterdays

All Or None

Fatal

Ghost

Rival

In The Moonlight

Undone

David Lynch & Marek Zebrovski. Muzica de ascultat noaptea.

The Clash. We'll fight till THE END

We've gotta travel — over mountains
We've gotta travel — over seas
We're gonna fight — you, brother
We're gonna fight — till you lose
We're gonna raise — 
TROUBLE!

The Clash - London Calling 1979 from iniciow on Vimeo.

Muzica naspa pentru oameni naspa

Black Keys: Rock n roll-ul moare fiindca lumea tolereaza Nickelback

"Rock and roll-il este pe moarte pentru ca lumea e ok cu ideea ca Nickelback sunt cea mai tare trupa din lume", a declarat tobosarul Patrick Carney.

"Asa ca au devenit ok cu ideea ca cea mai mare trupa din lume va fi mereu un rahat, din acest motiv nu ar trebui sa incerci vreodata sa ajungi cea mai mare trupa din lume".

"Rock and roll-ul este muzica ce ma pasioneaza cel mai mult si nu imi place sa fie denigrata si sa ne fie bagata pe gat sub forma unui rahat post-grunge, diluat si jenant", este de parere artistul.

Se pare ca cineva a inventat un plugin numit Nickelblock, prin care browserul blocheaza orice stire cu grupul canadian. Formatia a primit la un moment dat, in cadrul unui sondaj online, premiul pentru 'Trupa care te ajuta cel mai putin sa faci sex' .

Giant Claw – Dark Web

Exista un moment pe albumul “Dark Web 03” al trupei The Claw, care se caracterizeaza printr-un crescendo vocal in bucla implorindu-ne “turn the key”. Este genul de sample pe care orice cintec din genul electronica ar trebui sa-l angajeze ca refren dance, aici fiind insa introdus intr-un mediu sonor hypnotic si aberrant amintind de vorbirea umana. Aceasta este esenta albumului “Dark Web”.

Polar Bear Live at the London Jazz Festival

Atita vreme cit nu esti nevoit sa stai in spatele lui intr-o sala de cinema, tobosarul, liderul de orchestra si proprietarul unei imense claie de par - Seb Rochford - este o aparitie incurajatoare. Aparitia siluetei lui intr-un concert, promite tot ceea ce este mai bun pe noua scena muzicala a Londrei.

Apostrophe(')

Despre albumul Apostrophe(') al lui FRANK ZAPPA Trecand repede peste povestea prezentata pe album – o ‘odisee’ printre eschimosi, huskies si spirite – muzica de pe Apostrophe (’) poate fi definita de melanjul pop-jazz marca Zappa. De altfel este unanima opinia cum ca pentru Zappa nu era o problema sa fabrice hituri de top. Uncle Remus (8) este un exemplu cum nu se poate mai nimerit. O melodie pentru marile mase, ‘sugrumata’ insa de ironia acida si cifrata a textelor si chiar a chitarii. Cheia in care trebuie ascultat acest album este data de acest duel (in ironii) dintre Frank si propria chitara. Stink-Foot (9) – ultima piesa de pe album – prezinta un dialog (voce-chitara) mai mult decat savuros incadrat intr-o textura (serioasa) ce tine de sferele elitiste ale jazz-rock-ului. Zappa a fost de multe ori acuzat ca se ascunde in spatele floricelelor si parodiilor ieftine. Desigur ca putem asculta muzica de pe acest disc ca fiind pentru dining and dancing pleasures. La fel de bine ne putem amuza la auzul unor versuri ca: Watch out where the huskies go an’ don’t you eat the yellow snow – Don’t eat the yellow snow (1) sau de perplexitatea artistului la spusele: I cant see oh woe is me!!! din cauza acelorasi cristale de zapada galbena –Nannok rubs it (2). Dar dincolo de aceste trucuri (de mare efect) se poate descoperi o coerenta la nivel muzical si instrumental rar intalnita la alti artisti. Se observa preocuparea artistica pentru ideea de orchestra rock sau opera rock vazuta dintr-un punct de vedere mai mult decat nonconformist. (Aceste cautari sunt mult mai vizibile pe albumele ulterioare). Iar pentru cei nemultumiti, Frank a produs ulterior un triplu album intitulat simplu: Shut Up 'N' Play Yer Guitar. Apostrophe (‘) sufera, insa, de o productie slaba si de o saracie de idei la nivel muzical (e vorba de Zappa aici). Asteptarile devin din ce in ce mai mari pe masura ce avansam in auditia discului. Exista o progresie subtila de maxima savoare pentru iubitorii lui Zappa (nu e vorba de fani). Finalul ne lasa undeva la “mijlocul drumului”. Agatati. Ca apostroful din titlu…

Sexwitch

La fel ca si pe albumul Bat of Lashes, Natasha Khan creeaza o forma a sinelui, pornind de la ceea ce viseaza acasa in timpul noptii. Uneori visele sunt cosmaruri, insa intotdeauna sunt viziuni suprarealiste care se manifesta in mintea omului.

In cadrul acestui proiect de debut, Khan se scufunda efectiv in muzica ancestrala corporala – invocand acele escapade nocturne in timpul carora lucrurile nefaste legate de sexualitate si vrajitorie incep a prinde viata.

Sexwitch este un studiu pasionat al relatiilor dintre ritm si psihologia umana. Si, la fel ca orice proiect de cercetare diligent, implica incursiuni in culturi si ere ale civilizatiei umane; acesta este cel mai valoros cadou pe care albumul il ofera ascultatorilor sai. Toate cele sase piese ale discului sunt versiuni ale muzicii populare traditionae de la jumatatea secolului 20, numai una dintre acestea fiind de origine occidentala; celelalte cinci cuprind Iran, Maroc si Tailanda.

Frank Zappa reloaded: ”Toate la Roxy, nu în altă parte”

În pregătirea aniversării a 40 de ani de la apariția dublului LP ”live” ”Roxy & Elsewhere” și pentru a marca importanța sărbătorii de Halloween asupra regretatul Frank, grupul fiului său Dweezil, Zappa Plays Zappa (numit de lider ”our rocking teenage combo band”) a concertat la Beacon Theatre din New York City ca ecou la shows-urile de odinioară ale Seniorului Frank de la Palladium/N.Y., imortalizate pe CD-ul “Live in New York” și pe DVD-ul audio “Halloween”. Nu a lipsit din repertoriu piesa “Cheapnis”, tribut adus de Frank filmelor clasice ieftine ”horror” cu monștrii, o piesă pentru care în concerte este folosit ca recuzită de scenă câinele pudel gigant Frunobulax.

 “Roxy & Elsewhere” a fost relansat în varianta vinil pe 10 decembrie 2013, împreună cu un alt album venerat, “Uncle Meat”. Albumul ”R & E” capta și unele dintre cele mai reușite momente de interpretare la chitara sa specială Gibson SG, model pe cale de a fi recreat până la cel mai mic detaliu la comanda lui Dweezil și a Zappa Family Trust.

Cronologic acest ”revival” Zappa din ultima perioadă a început în iunie 2013 când a fost lansat “A Token of His Extreme”, un program creat prin mijloacele și eforturile sale exclusiv personale și totodată autoprodus de Frank Zappa pentru televiziune cu un concert din august 1974, în trupă cu George Duke, Napoleon Murphy Brock, Tom Fowler și Chester Thompson...Respins la acea vreme de consorțiul principal TV din America dar difuzat în ”primetime” cu succes în Franța și Elveția, Frank fiind foarte mulțumit de contribuția sa video și de animația creată de un ”băiat” pe nume Bruce Bickford care avea astfel șansa să devină mai cunoscut.

Enormul catalog F. Z. a fost și continuă să fie relansat și de canalele de distribuție iTunes și emusic.com (alături de  Zappa.com), printre albumele reeditate fiind “Hot Rats,” Uncle Meat,” “Zoot Allures,” “Overnight Sensation” și  “Sheik Yerbouti”...iar monumentala “200 Motels” a fost reorchestrată de Los Angeles Philharmonic sub bagheta lui Esa-Pekka Salonen și prezentată la L.A.’s Walt Disney Concert Hall. 

Dacă mai este cineva căruia i-a scăpat vreo fațetă a acestui artist vizionar de geniu, Zappa a fost chitarist, vocalist, compozitor, producător, dirijor și figură politică al cărui ”output” cu o semnătură unică în rock, jazz, blues, prog, R&B, clasic contemporan și experimental, etc și care s-a dovedit a fi, mai ales după dispariția sa, aproape infinită.

Printre numeroasele sale inovații Frank Zappa a redefinit și sensul albumelor ”live” în rock, un turneu fiind considerat o mare explorare muzicală, cu un ”modus-operandi” numit de Dweezil "Anything At Any Time For Any Reason At All"...ideea de bază fiind aceea de a aborda mereu surprinzător și de a recrea și improviza pe seama materialului lansat pe albumele de studio, fără a repeta nimic și niciodată identic. "Freak Out", "Apostrophe" și "The Yellow Shark" au fost cu greu alese ca preferințele sale din discografia tatălui. De ce le-a ales pe acestea, cât și detalii despre lucrul său cu trupa proprie, perfecționarea ca și compozitor precum și explicații de ce tatăl Frank a fost subapreciat ca și chitarist, aflați citind interviul publicat de Dweezil aici:   

”http://www.ibtimes.com/dweezils-band-plays-frank-zappas-roxy-elsewhere-halloween-year-packed-zappa-releases-1449012”

"Roxy & Elsewhere "cred că este cel mai funky album al tatălui meu ".

Noul album Zappa/ Mothers: "Roxy by Proxy", lansat la început de martie 2014 după cîteva amânări de Zappa Family Trust și ingenios planificat a fi distribuit de fani (acei ”the zappateers”!), completează cu precizarea “All Roxy, No Elsewhere” clasicul album ”Roxy & Elsewhere” din 1974, care includea și pasaje dinafara concertelor din zilele de 9 și 10 decembrie 1973 de la sala Roxy Theatre/ Hollywood, California, părți înregistrate ulterior (de ex. secvențe din ”Penguin in Bondage” proveneau dintrun concert de la Auditorium Theater, Chicago, mai 1974).

Dacă se adună destui bani din vânzarea acestui album, se intenționează lansarea ‘The Roxy Performances’ pe DVD video. S-a apelat la un sistem original de distribuție (cum altfel decât original, dacă e vorba de F.Z.?) cu ajutorul fanilor voluntari care contra unei taxe pot primi benzile master, notele scrise și grafica albumului și pot apoi comanda și revinde CD-ul la orice preț, doar 1,20 $/buc. (!) mergând în conturile Zappa Records .

Mult material -peste două treimi- este neapărut anterior, iar în cazul titlurilor comune găsim în paranteze la ”playlist” diferențele față de ”R & E”...așa încât sunt toate premizele că avem aici unul dintre cele mai relevante albume lansate până acum de familia genialului muzician. Completând consistent după 40 de ani un material oricum valoros al poate celei mai galonate formule Mothers of Invention: 

 George Duke (clape), Tom Fowler (bas), Ruth Underwood (percuție), Bruce Fowler (Trombon), Walt Fowler (Trompeta), Napoleon Murphy Brock (voce) si Chester Thompson (tobe).

Holdsworth

Allan Holdsworth este asimilat ca fiind un muzician cu vaste cunostinte despte muzica, care incorporeaza in creatiile sale un vast domeniu de acorduri progresive si solo-uri complicate; solourile insemnind o multitudine de game derivand din diezuri, bemoluri, tonuri intregi, game cromatice si game modificate. Toate acestea au un intotdeauna efectul unui sunet de tip “OFF”. Pune mina pe carte si mai documenteaza-te si singur!

Codex Seraphinianus / The Grand Wazoo

Codex Seraphinianus este numele uneia dintre cele mai ciudate cărţi publicate vreodată. Creată în perioada 1976 – 1978 de arhitectul şi designerul italian Luigi Serafini, cartea a fost publicată în 1981 și este considerată cea mai ciudată și complexă enciclopedie de până acum.

Titlul cărţii, Codex Seraphinianus, este cel puţin ambiguu: primul termen provine din latinescul “codex” care semnifică un anumit cod, iar Seraphinianus se trage de la numele autorului Serafini, care în limba italiană semnifică serafimi. Astfel, Codex Seraphinianus reprezintă un cod al serafimilor și de aici se poate extrage și ideea că tot ceea ce este descris în această carte bizară poate să aibă legătură cu aceste ființe biblice, care trăiesc într-o lume paralelă cu a noastră.

Scrisă într-un alfabet necunoscut, asemenea unui cod pe care nimeni nu a reușit până în prezent ca să-l deslușească, enciclopedia conține 2 volume, primul având 5 capitole întinse pe 180 de pagini, iar al doilea, 7 capitole şi 185 de pagini. Coincidenţă sau nu, întreaga enciclopedie are 12 capitole, tot atâtea câte luni sunt într-un an, şi 365 de pagini, cât numărul de zi ale unui an.

Aceste capitole acoperă întreaga sferă sapiens şi non-sapiens:

Volumul I

Herbarium – descrie mai multe tipuri de floră: flori ciudate, copaci care îşi smulg rădăcinile și migrează etc.

Bestiary – este dedicat faunei din această lume, reprezentând mai multe animale care sunt variații suprarealiste ale cailor, hipopotamilor, rinocerilor, păsărilor etc.

Homunculi / Automata – se ocupă cu ceea ce pare a fi un regat al celor mai ciudate creaturi bipede

Physics / Chemistry – dezvoltă idei legate de fizică și chimie, și este de departe cel mai abstract și enigmatic capitol

Mechanics – prezintă maşini și vehicule bizare

Volumul 2

Human Anatomy / Anthropology – explorează umanitatea în general: biologie, sexualitate, diferite popoare aborigene, și chiar prezintă exemple de floră si unelte (cum ar fi pixuri şi chei) grefate direct în corpul uman.

Ethnicity / Geography / History – prezintă mulți oameni (unii doar cu alură umană) cu semnificație necunoscută, alături de data nașterii și morţii. De asemenea, sunt prezentate mai multe scene de importanță istorică (și, eventual, religioasă), precum înmormântări și obiceiuri funerare.

Grammaria – descrie istoria sistemului de scriere a cărţii

Cuisine / Fashion – se referă la mâncare, servirea mesei, bunele maniere la masă și la îmbrăcăminte.

Amusements – descrie jocuri bizare (inclusiv cărți de joc și jocuri de societate) și sporturi.

Architecture – este dedicat în întregime arhitecturii

Index – cuprinsul celui de-al doilea volum.

Criticii literari consideră această enciclopedie ca fiind o parodie a vieții de zi cu zi, unde grotescul întâlnește frumosul, unde suprarealistul întâlnește cotidianul și unde fantezia autorului este îmbinată cu realitatea. Cu toate că Serafini nu a acceptat niciodată descrierea făcută de critici, el a susținut tot timpul că acest codex nu este altceva decât o realitate, pe care oamenii încă nu o pot înțelege. La fel cum copiii privesc o carte ilustrată pentru adulți și nu înțeleg mare lucru, dar știu că lucrurile pe care le văd au un sens logic, așa și adulții nu înțeleg chiar toate lucrurile din Codex Seraphinianus, dar știu că ele sunt o normalitate. Această explicație dată de autor adâncește și mai mult misterul cu privire la această carte stranie.

În ceea ce priveşte codul folosit, atunci când lingviştii au încercat să descifreze limbajul și nu au reușit, autorul le-a transmis că orice îl poate înțelege dacă se folosește de limbajul obișnuit și nu de percepția tradițională. Chiar și aşa, nimeni nu poate înțelege semnificația limbajului obișnuit din mintea lui Serafini, fapt pentru care enciclopedia a rămas până în prezent un mister.

Sistemul de scriere (cel mai probabil, un sistem de scriere inexistent) pare modelat după sistemele occidentale obișnuite de scriere (scriere de la stânga la dreapta și pe rânduri, un alfabet cu litere mari și mici). Unele litere apar numai la începutul sau la sfârșitul cuvintelor, o caracteristică a sistemelor de scriere semitice. Literele curbilinii seamănă cu nişte coarde sau fire elastice, prezentând bucle şi noduri, amintind oarecum de alfabetele Sinhala.

Unii lingviştii au făcut trimitere la un alt volum controversat, Manuscrisul lui Voynich (numit așa după Wilfrid Michael Voynich), o carte cifrată misterios, al cărei cod nu a fost încă descifrat şi despre care nu se cunoaște nici autorul și nici data apariției. În cei peste 500 de ani care se presupune că ar fi trecut de la redactarea manuscrisului Voynich, nu a fost descifrat nici măcar unul dintre misterele care înconjoară neobișnuitul document: origini, autor, scriere, imagini sau limba în care a fost redactat. Și asta după ce, numai în secolul XX, o veritabilă armată de paleografi, inclusiv specialiștii americani care au descifrat codul german „Enigma”, a eșuat lamentabil.

Dacă limbajul utilizat în cazul Codex Seraphinianus dă de furcă tuturor lingviştilor, sistemul de numerotare a paginilor a fost descifrat (aparent independent) de Allan C. Wechsler şi de lingvistul bulgar Ivan Derzhanski, fiind o variație a bazei numerice 21.

Într-un discurs ţinut pe 11 mai 2009 la Universitatea Oxford, Societatea bibliofililor, Serafini a declarat că nu există nici un sens ascuns în spatele cărţii, care de altfel este fără conţinut semantic, şi că scopul acestui experiment a fost să creeze persoanei care încearcă să-l citească senzaţia frustrantă pe care o simt copiii în faţa unei cărţi pe care nu o înţeleg şi nu ştiu să o citească

În esenţă Codex Seraphinianus descrie o lume străină, atât în cuvinte, cât şi printr-o multitudine de ilustrații care mai de care ciudate sau suprarealiste. Chiar și aceste desene au încercat a fi studiate de către filosofi, psihologi sau chiar fizicieni și nimeni nu a ajuns la nicio concluzie reală. Ilustraţiile viu colorate abundă în detalii şi înfăţişează în cele 11 capitole ale cărţii diverse aspecte cheie ale straniei lumi, de la floră şi faună până la istorie, ştiinţă şi arhitectură. Întâlnim desene reprezentând flori plutitoare, maşinării complicate, obiecte de îmbrăcăminte cum nu am văzut nici la cele mai extravagante prezentări de modă, creaturi ciudate, experimente ştiinţifice bizare şi multe altele. Cu toate acestea, unele analogii au putut fi făcute. De exemplu, în primul capitol al celui de-al doilea volum Serafini ilustrează un bărbat și o femeie care după o partidă de sex se transformă într-un crocodil. Lingviştii au legat această imagine de descrierea făcută de Shakespeare, care îl vedea precum o fiară cu două spinări.

Cartea a fost reeditată în repetate rânduri. Cea mai scumpă copie a fost chiar prima ediţie, care s-a vândut pentru suma de 5.000 de dolari. Doi ani mai târziu, în SUA, Germania și în Țările de Jos a fost tipărită o ediție într-un singur volum, având de această dată 170 de pagini. Aceste ediții nu s-au mai tipărit timp de mulţi ani, însă începând cu 1993 în Europa se vinde o nouă ediţie, la fel de captivantă, însă tot într-un singur volum. În 2006, în Italia a fost lansată o versiune revizuită, relativ ieftină (89 Euros/120USD), cu noi ilustrații și o „prefață” semnată chiar de autor.

Chiar dacă nu este foarte clar în ce categorie se clasifică această enciclopedie bizară, cartea continuă să provoace admiraţie: artiştii îi studiază ilustraţiile, filozofii meditează la sensul ei, iar colecţionarii iubitori de carte SF şi nu numai sunt încântaţi dacă reuşesc să o adauge colecţiei lor.

Fata de cele mentionate anterior, propunerea mea muzicala este urmatoarea:

Funk Compilation - 54 minutes of pure funk music

The Man From Utopia

Acest album contine un amestec de piese inregistrate in studio si piese live, toate din perioada rock a lui Frank Zappa. Evident, tonul acestui disc este mai putin orientat pe rock decit cel de pe Them or Us, doar lucrarile “Stick Together” si “Cocaine Decisions” fiind suficiente pentru a sprijini aceasta afirmatie. Cea mai notorie tendinta aici de fata este insa abordarea jumatate-vorbire, jumatate-cintec, libera-alegere, evidentiata in piesele “The Radio is Broken”, “The Dangerous Kitchen”, si “The Jazz Discharge Party Hats”. Toate acestea sunt caracterizate prin textul scris sau improvizat pe de o parte, si pe de alta parte cintatul-vorbit in timp ce trupa reactioneaza la cuvinte.

Titlul albumului provine de la un cintecel din anii 1950, inclus si el pe album (“The Man From Utopia Meets Mary Lou” [Medley]”), in timp ce coperta albumului face aluzie la un turneu scandalos din Italia din anul 1982, bantuit de tintari si revolte de strada.