Un Bonus cu Mike Oldfield

Clopote Tubulare

“Presupun ca pentru varsta pe care o aveam, am fost evoluat”. Asa a declarat compozitorul si poli-instrumentistul Mike Oldfield intr-un interviu publicat in The Guardian, referindu-se la Tubullar Bells – capodopera compusa de acesta in 1973, la varsta de doar 19 ani.  In anii aceia, in timp ce unii muzicieni munceau din greu pentru a scoate albumul vietii lor, Oldfield – un tinerel cu figura efeminata si cu rol minor in productia ‘Hair’, realiza exact opusul, odata cu editarea acestui cu material muzical revolutionar.

Ca si compozitie, Tubullar Bells este un exemplu rar de simfonie rock legitima. Avand o structura sa impresionanta de 49 de minunte durata (doua piese, fiecare pe cate o fata de album vinyl), alaturi de o abordare complexa de armonie si metrica, muzica acestui album se inscrie in cea mai mare masura pe calapodul productiilor muzicii progresive de la inceputul anilor ’70. Insa, scopul albumului se ridica peste toate acestea: cu dramatismul sau textural si utilizarea instrumentelor neconvenționale (clopoțul tubular, glockenspiel, timpan), Tubular Bells a devenit, de asemenea, o piatra de hotar a miscarii New Age.

Povestea din spatele creatiei albumului este la fel de fascinanta. Oldfield, retras din influenta mamei sale alcoolice, si-a petrecut majoritatea anilor de adolescenta ascuns in podul casei, compunand muzica de unul singur si jucandu-se la toate instrumentele. Locuind intr-un apartament din nordul Londrei, el a reusit mai tarziu sa inregistreze o banda de magnetofon demo produsa de el insusi, inregistrare care, in cele din urma si-a gasit drumul catre cofondatorul Virgin Records, Richard Branson. Uluit fiind de sofisticarea compozitiei, Branson a semnat cu Oldfield un contract de inregistrare a lucrarii, si i-a solicitat acestuia sa re-inregistreze o noua versiune concretizata  intr-un album scos in noul infiintat studio de inregistrari, Manor Recording Studio.

Ulterior, Oldfiled a continuat sa inregistreze albume influente in anii ’70 si chiar mai tarziu, Tubullar Bells ramanand insa singura sa capodopera.