“Cind Zarathustra ajunse la oraşul cel mai apropiat, care se
intindea lingă păduri, găsi mulţime de popor ce se-adunase-n piaţă: căci li se
anunţase că-au să vadă un dansator pe funie. Iar Zarathustra se-adresă aşa către
popor: Vin să vă-nvăţ ce este Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depăşit. Voi
ce-aţi făcut, pentru al depăşi? Toate fiinţele de pină acuma au creat ceva ce
stă deasupra lor: vreţi voi să fiţi refluxul acestei uriaşe revărsări şi preferaţi
să vă intoarceţi printre fiare, decit să-l depăşiţi pe om? Ce e maimuţa pentru
om? Doar o batjocură sau o ruşine dureroasă. Aşa trebuie să fie şi omul pentru
Supraom: doar o batjocură sau o ruşine dureroasă. Voi aţi parcurs distanţa de la vierme pină la om şi multe in
voi sunt incă vierme. Cindva aţi fost maimuţe şi chiar şi azi un om păstrează
din maimuţă mai mult ca o maimuţă oarecare. Dar chiar şi cel mai inţelept
dintre voi dilemă e, şi corcitură intre plantă şi fantomă. Oare văndemneu să
deveniţi doar plantă sau fantomă? Iată, vă-nvăţ ce este Supraomul! Sensul pămintului
e Supraomul. O, dacă voi v-aţi incorda voinţa: sens al pămintului să fie Supraomul! Eu vă conjur, o fraţi ai mei, rămineţi credincioşi pămintului şi nu
mai daţi crezare celor ce vă vorbesc despre speranţe suprapăminteşti! Otrăvitori
sunt ei, fie c-o ştiu sau nu. Sunt hulitori ai vieţii, intoxicaţi la rindul lor
şi muribunzi, de care i-e lehamite pămintului: pot să dispară aşadar!
Odinioară, a-l huli pe Dumnezeu era cea mai cumplită
blasfemie, dar Dumnezeu e mort acum şi morţi, asemeni lui, blasfematorii. Cea mai ingrozitoare
blasfemie e azi să blasfemezi pămintul, iar măruntaielor misterului să le
acorzi mai multă atenţie ca sensului pămintului! Odinioară, sufletul privea
spre corp plin de dispreţ: atunci, acest dispreţ era lucrul suprem: el, sufletul,
voia un corp lihnit, famelic, slab. in felu-acesta se gin-dea să scape de el şi
de pămint. O, sufletul acesta, chiar el era lihnit, famelic, slab: cruzimea era
voluptatea acestui suflet! Dar voi, ia spuneţi, fraţi ai mei: ce zice corpul
vostru despre sufletul vostru? Sufletul vostru, oare nu-i el mizerie, şi murdărie,
şi jalnică suficienţă? Ce-i drept, murdar torent e omul. Şi trebuie să fii
intr-adevăr o mare, să sorbi asemenea torent de murdărie, şi totuşi să rămii
curat. Iată, vă-nvăţ ce este Supraomul: el este-această mare, dispreţul vostru
uriaş se pierde-n ea. Ce poate fi mai insemnat in viaţa voastră? E ora marelui
dispreţ. Ora in care vă scirbiţi chiar şi e fericirea voastră, de raţiunea şi virtutea
voastră. Ora in care ziceţi: „Ce-mi pasă mie de fericirea mea! Ea e mizerie, şi
murdărie, şi jalnică suficienţă. O, fericirea mea, ce trebuie să-mi fie chiar
temei al existenţei!" Ora in care ziceţi: „Ce-mi pasă mie de raţiunea mea!
Rivneşte ea după ştiinţă, ca leul după hrana lui? Ea e mizerie, şi murdărie, şi
jalnică suficienţă!" (F. Nietzsche).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu