La multi ani, Jack DeJohnette !

JackDeJohnette s-a nascut in Chicago unde si-a inceput cariera muzicala ca pianist. Studiind pianul inca de la varsta de patru ani, el a inceput sa cante profesionist cand avea paisprezece ani, pentru ca mai tarziu sa renunte la pian in favoarea tobelor, care l-au facut si cunoscut. DeJohnette a cantat R&B, hard bop si muzica de avangarda in Chicago. A fost liderul propriilor grupuri si a cantat alaturi de Muhal Richard Abrams, Roscoe Mitchell si alti membri de baza ai AACM. A mai aparut ocazional alaturi de Sun Ra si a sa Arkestra. La inceputul anilor 1960 DeJohnette a avut ocazia sa participle alaturi de John Coltrane la iregistrarea a trei piese, dupa care s-a mutat in la New York unde a devenit mambru al cvartetului Charles Lloyd Quartet. S-a alaturat trio-ului Bill Evans in 1968, in acelasi an in care grupul a participat la Festivalul de Jazz de la Montreux in urma caruia a fosr produs albumul Bill Evans la Festivalul de Jazz de la Montreux. In 1968 a lucrat pentro o scurta perioada cu Stan Getz si cvartetul acestuia, ceea ce l-a condus spre primele integistrari cu Miles Davis. In aceasta filmare din Antibe - Franta 1969,  il putem vedea alaturi de Miles Davis, Chick Corea, Dave Holland si Waybe Shorter, inrepretand lucrarile Milestones, Footprints si ‘Round Midnight.

Red House (Jimi Hendrix)

\\\

“A buddy said, ‘There's a song that you oughta hear.’ He was talking about ‘Red House,’ by Jimi Hendrix, and that completely turned us upside down. It was blues taken beyond.” -Billy Gibbons of ZZ Top

Cream - 1967 Sun Vanishes (Clapton, Bruce, Baker)

Jimi is nor fast and neither furious. He stands very firm in his legs. But is so...WOODOO and so wayout. Clapton is a great guitar player to be listened by engineers (except this performance here which is what I prefer to have out of him instead of the crap coming the years after). Hendrix is for sensitive and intuitive guys in the first place. And he was the same from the very begining to the end. Sorry but it's just my opinion.

Sun Ra/Merzbow Strange City

Cele mai mari merite pentru ca acest proiect sa prinda viata, ii revin lui Justin Mitchell de la Cold Spring. Am putea spune ca acest album face posibila intalnirea celor mai ciudate minti. Irwin Chusid – administratorul mostenirii artistice a lui Sun Ra – a contribuit cu cateva piese ale marelui artist, niciodata aparute anterior acestui proiect, piese ce au fost remixate de maestrul de ‘noise’ Masami Akita cunoscut si ca Merzbow. Strange City este rezultatul remix-ului/colaborarii dintre cei doi, care conecteaza planurile stilurilor muzicale free jazz si noise. Albumul a fost lansat initial in 2016, dar prima re-editare a acestuia soseste un an mai tarziu.

Albumul debuteaza splendid cu Sun Ra si a sa Arkestra, introducandu-ne in estetica free jazz-ului, aceasta fiind insa inlocuita rapid de undele ‘noise’ ale lui Merzbow. Restul inregistrarii consta in aducerea in prim plan a stilului noise, care acopera treptat intregul fundal sonor. Avem de a face cu un proces aspru pe care Merzbow il implementeaza aici, mai degraba decat sa incerce sa descifreze mesajele cosmice ale lui Sun Ra, pe care parca le incripteaza in propriul DNA, de asemenea de origine extraterestra.

Cu toate acestea, chiar fiind acoperit de voalul de ‘noise’, spiritul lui Sun Ra coordoneaza intreaga lucrare. Structurile, sensul cosmic si tiparele ritmice, chiar asa schimbate cum sunt, toate la un loc vorbesc despre tonul si modul de operare ale lui Sun Ra. Inrepretarile extreme ale lui Merzbow sunt cuplate la esenta free jazz-ului, proiectand intr-o lumina aparte. De exemplu, sunetul de sticla sparta de pe “Granular Jazz Part 2”, prezinta un acompaniament naucitor pentru frazele saxofonului, colorand in acelasi timp limitele de spatiu ale acestuia, inainte de a-l devora in intregime.

Strange City depinde de textural tot atat cat depinde de improvizatiune. Sun Ra si structurile sale lucide se intind pe intreaga durata a acestei lucrari. Forta artistului, absorbit complet de nenumaratele posibilitati de sablonare, ritm, deconstructie si explorare ne-armonica, este ca o coloana vertebrala a albumului si spiritului de free – jazz al acestuia. In timp ce Sun Ra exploreaza posibilitatile muzicii, Merzbow exploreaza posibilitatile sunetului, impingandu-l pana la limite.

O caracteristica generala a acestui album este aceea ca radiaza un ciudat sens de echilibru. In timp ce polizoarele sonore ale lui Merzbow sunt ascutite si par sa acopere intregul spectru sonor, prezenta lui Sun Ra rezida in miezul acestei lucrari. In ciuda desfigurarii si atenuarii la care este supusa, muzica lui Sun Ra dicteaza evolutia albumului, prin modalitati de sinteza granulara sau procesare extravaganta. Cel mai impresionant moment al albumului este “Livid Sun Loop”, care prezinta aceste echilibru ciudat prin explozivitatea in cea mai pura forma a lui Merzbow, in timp ce structurile subiacente ale lui Sun Ra asigura luciditatea acestei naratiuni haotice.