Chitara in Jazz

Din anumite motive inexplicabile, chitara din jazz pare uneori ignorata. O explicatie ar fi aceea ca in epoca big band-urilor chitara era privita ca facind parte din sectiunea ritmica; un instrument mai degraba de acompaniament. Printre primii care au mutat acest instrument in centrul atentiei, a fost Charlie Christian – chitarist al grupului lui Benny Goodman. Solo-ul lui Christian de pe piesa ‘Solo Flight’ inregistrat cu bandul lui Goodman in 1941 a fost momentul decisiv al chitarii in jazz.

Inaintea lui Christian a fost Eddie Lange, un stralucit si sofisticat instrumentist, care a contribuit la popularizarea chitarii. Altii, precum Freddie Green care a cintata cu Count Basie si Lonnie Johnson care a cintata cu Louis Armstrong, au contribuit de asemenea la popularizarea chitarii. In Europa, Django Reinhardt a cintat linii melodice solo care au conferit instrumentului mai multa vizibilitate, artistul fiind de o influenta majora pentru ceea ce avea sa vina.

Fender a construit prima chitara compacta in 1948 si, cativa ani mai tirziu, Gibson scoteau chitarele Les Paul. Multi chitaristi din anii 1950 dar si de mai tirziu, cintau la chitare goale pe interior, Tal Farlow a fost unul din acestia si fluiditatea notelor sale a facut senzatie in epoca. Au mai fost si Howard Roberts, Herb Ellis, Kenny Burrell si Barney Kessel care cu totii  au c ombinat bop-ul cu nota singulara, cu Burrell in particular  combinind  blues-ul cu jazz-ul.

Jim Hall – care avea o pregatire clasica – a dus chitara spre o noua directie, si altii precum Pat Martino au contribuit la rafinarea stilului.

Apoi, a aparut Wes Montgomery al carui album de debut “Riverside” din 1958 a semnalat un nou inceput al chitarii in jazz. Nu exista chitarist de jazz care sa nu fi fost inspirat si influentat de Wes, care in mod tragic a murit la virsta de 45 de ani – in 1968.

In anii 1960, aparitia rock-ului a abatut o serie de chitaristi de la stilul jazz. Cu toate acestea, rock-ul a inspirat chitaristi de jazz ca Larry Coryell si John McLaughlin care au creat un stil de fusion ce a facut senzatie. Apoi au urmat muzicieni precum Mike Stern, John Scofield si Pat Metheny. In acelasi timp, chitara acustica a ramas preferata unor Joe Pass, Al DiMeola, Earl Klugh, Ralph Towner.

Influenta ritmurilor sud americane in jazz la inceputul anilor 1960, a fost un adevarat pinten menit sa extinda gustul pentru jazz, celor care credeau ca nu le place aceasta muzica…Getz/Gilberto a fost un album de referinta, si asta inainte chiar de Samba lui Charlie Bird Parker.

In timp ce USA a ramas caminul incandescent al chitarii in jazz, mai sunt cei ce au devenit populari in Europa, printre care ungurul Gabor Szabo, englezii Allan Holdsworth, Phillip Catherine si Martin Taylor, italianul Antonoi Forcione si francezul Bireli Lagrene.

In incheiere, iti propun spre auditie urmatorul playlist: