Sandinista - The Clash

In the Wakes of Poseidon

Cind Zarathustra ajunse la oraşul cel mai apropiat, care se intindea lingă păduri, găsi mulţimede popor ce se-adunase-n piaţă: căci li se anunţase că-au să vadă un dansator pe funie. Iar Zarathustra se-adresă aşa către popor: Vin să vă-nvăţ ce este Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depăşit. Voi ce-aţi făcut, pentru a-l depăşi? Toate fiinţele de pină acuma au creat ceva ce stă deasupra lor: vreţi voi să fiţi refluxul acesteiuriaşe revărsări şi preferaţi să vă intoarceţi printre fiare, decit să-l depăşiţi pe om? Ce e maimuţa pentru om? Doar o batjocură sau o ruşine dureroasă. Aşa trebuie să fie şi omul pentru Supraom: doar o batjocură sau o ruşine dureroasă. Voi aţi parcurs distanţa de la vierme pină la om şi multe in voi sunt incă vierme. Cindva aţi fost maimuţe şi chiar şi azi un om păstrează din maimuţă mai mult ca o maimuţă oarecare. Dar chiar şi cel mai inţelept dintre voi dilemă e, şi corcitură intre plantă şi fantomă. Oare va indemn eu să deveniţi doar plantă sau fantomă? Iată, vă-nvăţ ce este Supraomul! Sensul pămintului e Supraomul. O, dacă voi v-aţi incorda voinţa: sens al pămintului să fie Supraomul!Eu vă conjur, o fraţi ai mei, rămineţi credincioşi pămintului şi nu mai daţi crezare celor ce văvorbesc despre speranţe suprapăminteşti! Otrăvitori sunt ei, fie c-o ştiu sau nu. Sunt hulitori ai vieţii, intoxicaţi la rindul lor şi muribunzi, de care i-e lehamite pămintului: pot să dispară aşadar! Odinioară, a-l huli pe Dumnezeu era cea mai cumplită blasfemie, dar Dumnezeu e mort acum şi morţi, asemeni lui, blasfematorii. Cea mai ingrozitoare blasfemie e azi să blasfemezi pămintul, iar măruntaielor misterului să le acorzi mai multă atenţie ca sensului pămintului! Odinioară, sufletul privea spre corp plin de dispreţ: atunci, acest dispreţ era lucrul suprem: el, sufletul, voia un corp lihnit, famelic, slab. in felu-acesta se gin-dea să scape de el şi de pămint. O, sufletul acesta, chiar el era lihnit, famelic, slab: cruzimea era voluptatea acestui suflet! Dar voi, ia spuneţi, fraţi ai mei: ce zice corpul vostru despre sufletul vostru? Sufletul vostru, oare nu-i el mizerie, şi murdărie, şi jalnică suficienţă? Ce-i drept, murdar torent e omul. Şi trebuie să fii intr-adevăr o mare, să sorbi asemenea torent de murdărie, şi totuşi să rămii curat. Iată, vă-nvăţ ce este Supraomul: el este-această mare, dispreţul vostru uriaş se pierde-n ea. Ce poate fi mai insemnat in viaţa voastră? E ora marelui dispreţ. Ora in care vă scirbiţi chiar şi de fericirea voastră, de raţiunea şi virtutea voastră. Ora in care ziceţi: „Ce-mi pasă mie de fericirea mea! Ea e mizerie, şi murdărie, şi jalnică suficienţă. O, fericirea mea, ce trebuie să-mi fie chiar temei al existenţei!" Ora in care ziceţi: „Ce-mi pasă mie de raţiunea mea! Rivneşte ea după ştiinţă, ca leul după hrana lui? Ea e mizerie, şi murdărie, şi jalnică suficienţă!" (Friedrich Nietzsche).

Tangerine Dream: Osaka 1983 (“Pretutindeni licărul de voluptate! Priveşte! Această cupă vrea din nou să fie goală, iar Zarathustra jinduie din nou să fie om."In felu-acesta a-nceput apusul lui Zarathustra)

“Pretutindeni licărul de voluptate! Priveşte! Această cupă vrea din nou să fie goală, iar Zarathustra jinduie din nou să fie om."In felu-acesta a-nceput apusul lui Zarathustra. Singur, fără să-i iasă nimenea in cale, s-a coborit din munte Zarathustra. Dar ajungind la poalele pădurilor, văzu că-i iese inainte un bătran, care-şi lăsase sfin-ta lui colibă pentru-a căuta-n pădure rădăcini. Şi-acel moşneag grăitu-i-a aşa lui Zarathustra: „Acest drumeţ nu mi-e străin: cu mulţi ani inainte a mai trecut pe-aici. Se numea Zarathustra; dar intre timp s-a cam schimbat. Pe-atunci, tu iţi purtai cenuşile la munte: acuma vrei să-ţi risipeşti văpăile prin văi? Nu-ţi este frică de pedeapsa incendiatorilor? Da, da, il recunosc, e Zarathustra. Privirea lui e limpede, iar buzele lui nu ştiu ce-i dezgustul. Nu umblă oare ca un dansator?Schimbat e Zarathustra, un copil e Zarathustra, un om care s-a deşteptat e Zarathustra: ce cauţiacuma printre cei ce dorm? Ca-ntr-o mare trăiai tu in singurătatea ta, iar marea te purta la sinul ei. Vai ţie, vrei să umbliacuma pe uscat? Vai ţie, iarăşi vrei să-ţi porţi tu singur povara corpului?"

Răspuns-a Zarathustra: „ii iubesc pe oameni." „De ce", ii zise sfintul, „de ce bat eu pădure şi pustie? Nu pentru că i-am fost iubit prea mult pe oameni?” (Friedrich Nietzsche).

Tangerine Dream: Phaedra

“Cind Zarathustra a implinit treizeci de ani, şi-a părăsit ţinutul său natal şi lacul lui şi s-a suit la munte. Acolo, bucurindu-se de spiritul şi de singurătatea sa, a petrecut vreme de zece ani şi nu i s-au părut povară. Pină la urmă insă s-a schimbat ceva in el — şi intr-o dimineaţă, sculindu-se in rind cu zorile, a păşit in faţa soarelui, grăind aşa: „Tu, astru mare, oare ce-ar rămine din fericirea ta, dacă nu ne-ai avea pe noi aceştia, pe care-i luminezi! De zece ani tot sui mereu spre grota mea: tu te-ai fi dezgustat de mult, şi de lumina şi de drumul tău, dacă eu insumi n-aş fi fost aici, cu vulturul meu şi cu şarpele meu. Dar noi te-am aşteptat in fiecare dimineaţă, ţi-am luat prisosul şi-ţi aducem mulţumire pentru el. Iată! Sătul sunt de inţelepciunea mea, ca o albină care-a adunat prea multă miere şi simt nevoia unor miini care cerşesc. Aş vrea să dăruiesc şi să impart, pină ce inţelepţii lumii or să se bucure din nou de nebunia lor, iar cei săraci de bogăţia lor. De-aceea, trebuie să cobor: aşa cum faci şi tu spre seară, cind te scufunzi in spatele mării, ca să imprăştii lumii subterane lumina ta, tu, astru mare, nespus de bogat! Eu, ca şi tine, trebuie să apun, cum zic adesea oamenii aceia, spre care simt nevoia să cobor” (Friedrich Nietzsche).

Pearl Jam - 25 de ani

Ieri, 23 octombrie, s-au implinit 25 de ani de cind membrii Pearl Jam au avut promul lor show din cariera muzicala. Eddie Vedder sosise la Seattle de la San Diego pentru a incepe sa inregistreze cu formatia, pentru ca numai dupa citeva zile sa evolueze pe Off Ramp din Seattle. Restul, dupa cum obisnuiesc chiar ei sa spuna  este istorie, Pearl Jam fiind o trupa care si-a petrecut 25 de ani de existenta cimentindu-se ca una din cele mai marete formatii de rock din toate timpurile.

Pentru a marca aceasta ocazie, va propun spre auditie cele mai bune zece raritati PJ, care merita ascultate acum si intotdeauna.

Come Back

Hold On

Bugs

All Those Yesterdays

All Or None

Fatal

Ghost

Rival

In The Moonlight

Undone

David Lynch & Marek Zebrovski. Muzica de ascultat noaptea.

The Clash. We'll fight till THE END

We've gotta travel — over mountains
We've gotta travel — over seas
We're gonna fight — you, brother
We're gonna fight — till you lose
We're gonna raise — 
TROUBLE!

The Clash - London Calling 1979 from iniciow on Vimeo.

Muzica naspa pentru oameni naspa

Black Keys: Rock n roll-ul moare fiindca lumea tolereaza Nickelback

"Rock and roll-il este pe moarte pentru ca lumea e ok cu ideea ca Nickelback sunt cea mai tare trupa din lume", a declarat tobosarul Patrick Carney.

"Asa ca au devenit ok cu ideea ca cea mai mare trupa din lume va fi mereu un rahat, din acest motiv nu ar trebui sa incerci vreodata sa ajungi cea mai mare trupa din lume".

"Rock and roll-ul este muzica ce ma pasioneaza cel mai mult si nu imi place sa fie denigrata si sa ne fie bagata pe gat sub forma unui rahat post-grunge, diluat si jenant", este de parere artistul.

Se pare ca cineva a inventat un plugin numit Nickelblock, prin care browserul blocheaza orice stire cu grupul canadian. Formatia a primit la un moment dat, in cadrul unui sondaj online, premiul pentru 'Trupa care te ajuta cel mai putin sa faci sex' .

Giant Claw – Dark Web

Exista un moment pe albumul “Dark Web 03” al trupei The Claw, care se caracterizeaza printr-un crescendo vocal in bucla implorindu-ne “turn the key”. Este genul de sample pe care orice cintec din genul electronica ar trebui sa-l angajeze ca refren dance, aici fiind insa introdus intr-un mediu sonor hypnotic si aberrant amintind de vorbirea umana. Aceasta este esenta albumului “Dark Web”.

Polar Bear Live at the London Jazz Festival

Atita vreme cit nu esti nevoit sa stai in spatele lui intr-o sala de cinema, tobosarul, liderul de orchestra si proprietarul unei imense claie de par - Seb Rochford - este o aparitie incurajatoare. Aparitia siluetei lui intr-un concert, promite tot ceea ce este mai bun pe noua scena muzicala a Londrei.

Apostrophe(')

Despre albumul Apostrophe(') al lui FRANK ZAPPA Trecand repede peste povestea prezentata pe album – o ‘odisee’ printre eschimosi, huskies si spirite – muzica de pe Apostrophe (’) poate fi definita de melanjul pop-jazz marca Zappa. De altfel este unanima opinia cum ca pentru Zappa nu era o problema sa fabrice hituri de top. Uncle Remus (8) este un exemplu cum nu se poate mai nimerit. O melodie pentru marile mase, ‘sugrumata’ insa de ironia acida si cifrata a textelor si chiar a chitarii. Cheia in care trebuie ascultat acest album este data de acest duel (in ironii) dintre Frank si propria chitara. Stink-Foot (9) – ultima piesa de pe album – prezinta un dialog (voce-chitara) mai mult decat savuros incadrat intr-o textura (serioasa) ce tine de sferele elitiste ale jazz-rock-ului. Zappa a fost de multe ori acuzat ca se ascunde in spatele floricelelor si parodiilor ieftine. Desigur ca putem asculta muzica de pe acest disc ca fiind pentru dining and dancing pleasures. La fel de bine ne putem amuza la auzul unor versuri ca: Watch out where the huskies go an’ don’t you eat the yellow snow – Don’t eat the yellow snow (1) sau de perplexitatea artistului la spusele: I cant see oh woe is me!!! din cauza acelorasi cristale de zapada galbena –Nannok rubs it (2). Dar dincolo de aceste trucuri (de mare efect) se poate descoperi o coerenta la nivel muzical si instrumental rar intalnita la alti artisti. Se observa preocuparea artistica pentru ideea de orchestra rock sau opera rock vazuta dintr-un punct de vedere mai mult decat nonconformist. (Aceste cautari sunt mult mai vizibile pe albumele ulterioare). Iar pentru cei nemultumiti, Frank a produs ulterior un triplu album intitulat simplu: Shut Up 'N' Play Yer Guitar. Apostrophe (‘) sufera, insa, de o productie slaba si de o saracie de idei la nivel muzical (e vorba de Zappa aici). Asteptarile devin din ce in ce mai mari pe masura ce avansam in auditia discului. Exista o progresie subtila de maxima savoare pentru iubitorii lui Zappa (nu e vorba de fani). Finalul ne lasa undeva la “mijlocul drumului”. Agatati. Ca apostroful din titlu…

Sexwitch

La fel ca si pe albumul Bat of Lashes, Natasha Khan creeaza o forma a sinelui, pornind de la ceea ce viseaza acasa in timpul noptii. Uneori visele sunt cosmaruri, insa intotdeauna sunt viziuni suprarealiste care se manifesta in mintea omului.

In cadrul acestui proiect de debut, Khan se scufunda efectiv in muzica ancestrala corporala – invocand acele escapade nocturne in timpul carora lucrurile nefaste legate de sexualitate si vrajitorie incep a prinde viata.

Sexwitch este un studiu pasionat al relatiilor dintre ritm si psihologia umana. Si, la fel ca orice proiect de cercetare diligent, implica incursiuni in culturi si ere ale civilizatiei umane; acesta este cel mai valoros cadou pe care albumul il ofera ascultatorilor sai. Toate cele sase piese ale discului sunt versiuni ale muzicii populare traditionae de la jumatatea secolului 20, numai una dintre acestea fiind de origine occidentala; celelalte cinci cuprind Iran, Maroc si Tailanda.