Cind Zarathustra ajunse la oraşul cel mai apropiat, care se intindea lingă păduri, găsi mulţimede popor ce se-adunase-n piaţă: căci li se anunţase că-au să vadă un dansator pe funie. Iar Zarathustra se-adresă aşa către popor: Vin să vă-nvăţ ce este Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depăşit. Voi ce-aţi făcut, pentru a-l depăşi? Toate fiinţele de pină acuma au creat ceva ce stă deasupra lor: vreţi voi să fiţi refluxul acesteiuriaşe revărsări şi preferaţi să vă intoarceţi printre fiare, decit să-l depăşiţi pe om? Ce e maimuţa pentru om? Doar o batjocură sau o ruşine dureroasă. Aşa trebuie să fie şi omul pentru Supraom: doar o batjocură sau o ruşine dureroasă. Voi aţi parcurs distanţa de la vierme pină la om şi multe in voi sunt incă vierme. Cindva aţi fost maimuţe şi chiar şi azi un om păstrează din maimuţă mai mult ca o maimuţă oarecare. Dar chiar şi cel mai inţelept dintre voi dilemă e, şi corcitură intre plantă şi fantomă. Oare va indemn eu să deveniţi doar plantă sau fantomă? Iată, vă-nvăţ ce este Supraomul! Sensul pămintului e Supraomul. O, dacă voi v-aţi incorda voinţa: sens al pămintului să fie Supraomul!Eu vă conjur, o fraţi ai mei, rămineţi credincioşi pămintului şi nu mai daţi crezare celor ce văvorbesc despre speranţe suprapăminteşti! Otrăvitori sunt ei, fie c-o ştiu sau nu. Sunt hulitori ai vieţii, intoxicaţi la rindul lor şi muribunzi, de care i-e lehamite pămintului: pot să dispară aşadar! Odinioară, a-l huli pe Dumnezeu era cea mai cumplită blasfemie, dar Dumnezeu e mort acum şi morţi, asemeni lui, blasfematorii. Cea mai ingrozitoare blasfemie e azi să blasfemezi pămintul, iar măruntaielor misterului să le acorzi mai multă atenţie ca sensului pămintului! Odinioară, sufletul privea spre corp plin de dispreţ: atunci, acest dispreţ era lucrul suprem: el, sufletul, voia un corp lihnit, famelic, slab. in felu-acesta se gin-dea să scape de el şi de pămint. O, sufletul acesta, chiar el era lihnit, famelic, slab: cruzimea era voluptatea acestui suflet! Dar voi, ia spuneţi, fraţi ai mei: ce zice corpul vostru despre sufletul vostru? Sufletul vostru, oare nu-i el mizerie, şi murdărie, şi jalnică suficienţă? Ce-i drept, murdar torent e omul. Şi trebuie să fii intr-adevăr o mare, să sorbi asemenea torent de murdărie, şi totuşi să rămii curat. Iată, vă-nvăţ ce este Supraomul: el este-această mare, dispreţul vostru uriaş se pierde-n ea. Ce poate fi mai insemnat in viaţa voastră? E ora marelui dispreţ. Ora in care vă scirbiţi chiar şi de fericirea voastră, de raţiunea şi virtutea voastră. Ora in care ziceţi: „Ce-mi pasă mie de fericirea mea! Ea e mizerie, şi murdărie, şi jalnică suficienţă. O, fericirea mea, ce trebuie să-mi fie chiar temei al existenţei!" Ora in care ziceţi: „Ce-mi pasă mie de raţiunea mea! Rivneşte ea după ştiinţă, ca leul după hrana lui? Ea e mizerie, şi murdărie, şi jalnică suficienţă!" (Friedrich Nietzsche).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu