Spre sfarsitul anului 1970, John McLaughlin formeaza
Mahavishnu Orchestra, cu Jerry Goodman (vioara), Jan Hammer (pian), Rick Laird
(bass) si Billy Cobham (baterie). In vara lui 1971, Mahavishnu Orchestra
debuteaza deja in Greenwich Village si devine
instantaneu un hit.
Alaturi de Weather Report si Return To Forever, aceasta prima versiune a
Mahavishnu Orchestra avea sa traseze definitiv coordonatele genului muzical de
confluenta, impunand respect iubitorilor de muzica din ambele tabere, prin
virtuozitatea tehnica remarcabila si fuziunea dusa aproape de perfectiune intre
jazz si rock, la care se adaugau influente indiene. Solo-urile in mare viteza
ale instrumentelor principale, uneori alternand rapid, alteori evoluand ca un
trio sonor unitar, au entuziasmat de la inceput critica de specialitate si
fanii. Dar Mahavishnu Orchestra este cu adevarat remarcabila datorita
contopirii celor cinci talente intr-un fluid muzical aproape perfect. Acesti
muzicieni au cantat impreuna cam doi ani, dar inregistrarile lor dau impresia
celui mai sudat cvintet care a existat vreodata. Prin aranjamentele impecabile
si colaborarea fara sincope intre membrii grupului, valoarea intregului devine
mai mare decat suma partilor componente ! Prima „incarnare” a grupului a editat
in timpul scurtei sale vieti doar doua albume de studio, suficiente pentru a
ramane in istorie ca si capodopere ale genului jazz-rock fusion.
„The Inner Mounting Flame” (1971) este o realizare remarcabila, sfidand orice
categorisire - cum ziceam in primul paragraf – si contopind rock, jazz, musica
clasica, muzica indiana
si influente celtice intr-un amalgam superb. Sa nu uitam ca acest album a fost
inregistrat fara sintetizatoare si computere. E rock? E jazz? Ce importanta mai
are? Sa notam doar ca albumul, apreciat atat de critici cat si de fani, a
ocupat pozitii fruntase si in topurile de jazz si in cele de rock si a trasat
un standard in fusion, inca la locul lui si astazi. Intr-un singur an,
Mahavishnu Orchestra evolua de la statutul de newcomer la cel de grup major, de
referinta.
Boston
este unul din cele mai bine vindute albume din toate timpurile, si merita acest
lucru. Din cauza ridicarii genurilor disco si punk, radio-ul FM incerca sa para
orice, in afara de mort, pina cind intro bna zi au aparut formatii precum Boston, Tom Petty si
Bruce Springsteen. Aproape fiecare cintec de pe albumul de debut Boston poate fi auzit
de-a lungul decadelor la posturile de radio de rock clasic, datorita solistului
vocal Brad Delp si a chitaristului Tom Scholz. Tom Scholz care a scris
majoritatea cintecelor, a fost un vrajitor al inregistrarilor din studio, si a
folosit echipaent audio proiectat de el insusi – cum ar fi aparate de
inregistrat cu 12 piste pentru sunet “arena rock” – mult inainte ca acest
termen sa fie cunoscut. Sound-ul era hard rock, ina melodiile si armoniile
scoteau la iveala munca unui maestru. Boston
este un album esential pentru orice fan al rock-ului clasic, si marcheaza
revigorarea genului, in anii ’70.
Inceputul anilor 80 a fost o perioada interesanta pentru
rock-ul progresiv. Formatii precum Rush, Genesis si Yes scurtau durata
pieselor, compuneau cintece mai pop, si scoteau mult mai multe hit-uri pentru
radio. Punk-ul incercase sa omoare prog-ul, insa tot ceeea ce reusise, era sa
convinga trupele ca venise timpul pentru o schimbare. Rush renuntasera de
cativa ani la inregistrarile epice, inainte sa scoata albumul Moving Pictures,
in parte fiind influentati de trupe gen Police. Alimentat fiind de hit-urile “Tom
Sawyer” si “Limelight”, albumul Moving Pictures a fost o lovitura insemnata
pentru Rush. Cinci din sapte piese de pe album au o durata mai mica de cinci
minute. Este unul din albumele mele preferate din zona Rock, si sper sa va
placa si voua.
Modest Mussorgski provine dintr-o familie instarita din
Karevo, regiunea Pskov
(Pleskau). El invata pianul, datorita mamei sale si a unei educatoare
germane. A progresat foarte rapid, astfel incat deja la varsta de sapte ani
poate canta la pian unele compozitii muzicale ale lui Franz Liszt, iar la
noua ani prezinta concerte la pian ale lui John Field. Din august 1849 ia
lectii de pian de la Anton Herke, iar in 1852 devine cadet la scoala militara
din St. Petersburg, unde se va preocupa in mod deosebit de istorie, muzica
religioasa si filozofie, devenind membru in corul condus de Pater Krupski. In
acest timp apar primele compozitii muzicale ale sale, ca
„Porte-enseigne Polka“. Intra in anul 1856 in regimentul de garda Preobrasenski,
unde primeste informatii despre muzica compusa de Ludwig van Beethoven, Franz
Schubert si Robert Schumann. Dupa o criza, paraseste regimentul in iulie
1858 si incepe sa lucreze la unele compozitii muzicale impreuna cu Mili
Balakirev. In urma unei vizite la Moscova in anul 1861, va fi impresionat
de revolta iobagilor contra regimului tarist, revolta care va cauza probleme
financiare familiei sale, fiind nevoit sa se reintoarca acasa. Scrie cateva
articole in ziarul cotidian „Comuna” Aici se va alatura unui grup de
compozitori, care in cursul timpului va fi cunoscut sub numele de
"Grupul Cei Cinci" cu care va un schimb de pareri despre arta,
filozofie si politica, printre ei sunt Mili Balakirev, Cesar Cui, Alexandr
Porfirievici Borodin si Nikolai Rimski-Korsakov. Ei incearca sa reformeze
ideile invechite si profesionalismul academic rusesc. In aceasta perioada va
compune opera "Boris Godunov".
Modest Musorgski apartinea Grupului Celor Cinci (alaturi de
Mili Balakirev, Cesar Kui, Nikolai Rimski-Korsakov si Alexandr Porfirievici
Borodin) cunoscuti ca inovatorii muzicii ruse. Creatiile sale au inscris muzica
de opera rusa pe linia operei cu caracter national. Musorgski s-a folosit in
creatiile sale de piesele lui Nikolai Gogol ("Casatoria" si "Targul
din Sorocinsk") si de tragedia lui Puskin "Boris Godunov", lucrare
dupa care muzicianul a compus opera cu acelasi nume.
Musorgski a fost primul dintre acesti artisti care a produs o capodopera. Era
cel mai original si mai putin inclinat spre compromisuri. In anul 1868 a inceput
sa lucreze la capodopera sa, Boris Godunov, insa aceasta nu avea o actiune
propriu-zisa, ci era mai degraba o serie de procesiuni. Este terminata in 1869,
dupa cincisprezece luni de munca. Din pacate, partitura a fost respinsa de
conducerea unor case de opera si a unor teatre, din diverse motive, printre
care si acela ca nu avea un personaj principal feminin. Lucrarea va fi revizuita
si terminata abia in 1874. "Hovanscina", urmatoarea incercare a lui
Musorgski, este scrisa pe un libret propriu si trateaza un subiect legat de
reformele lui Petru cel Mare. Procedeele noi aduse de Musorgski in ceea ce
priveste spectacolele de opera sunt crearea poporului ca personaj principal
colectiv, de aici rezultand prezenta unor coruri numeroase care caracterizau
starea de spirit a acestuia.
Alte compozitii: "Cantecele si dansurile mortii" (1877),
"Tablouri dintr-o expozitie" (1874), ciclurile "Fara soare"
(1874), "Coltul copiilor" s.a.
In semn de omagiu adus memoriei prietenului sau,
Rimski–Korsakov a pregatit pentru tipar toate manuscrisele acestuia,
printre care si Boris Godunov: "Desi probabil am sa fiu injurat pentru ca
fac acest lucru, am sa-l revizuiesc pe Boris Godunov. Sunt o multime de absurditati
in armoniile lui si uneori si in melodii. Din pacate, nimeni nu va intelege
de ce procedez astfel". Ulterior, editia Rimski–Korsakov a fost imediat
prezentata in toate teatrele de opera din lume si continua sa fie si astazi.
Partitura originala integrala a vazut lumina tiparului in 1928, insa a
fost imposibil de prezentat pe scena.
Peste ani, aceasta minunata compozitie a fost preluata
de cunoscuta trupa de rock progresiv "Emerson, Lake &
Palmer", intr-o varianta cu totul originala. Stilul si instrumentatia
folosite (unde remarcam prezenta unuia din primele sintetizatoare ale vremii)
au luat poate din rafinamentul acestei opere, dar i-au dat un plus de forta si dinamism. Iti prezint, asadar, "Pictures At an Exhibition",
interpretata de Keith Emerson, GregLake si Carl Palmer, live!
Daca esti doar un simplu tragator de coarde de chitara de
orice fel si inca nu ai trait experienta compozitiilor lui Allan Holdsworth, atunci
probabil ca nu esti pregatit nici pentru acest album. Atunci cind vine vorba de
tehnica de a cinta la chitara, Eddie Van Hallen, John Petruci si Frank Zappa
fac cu totii o plecaciune in fata acestui domn.
Cu alte cuvinte, muzica lui Holdsworth nu este pentru
oricine. Pentru incepatori este 9/10 instrumentala, si nu este ceva la care sa
atipesti. Mai mult decit atit, nu este ceva pe care sa-l poti fluiera sau
ingana (din prima), din cauza multilor muzicieni consitenti care contribuie la
aceasta muzica.
Situatiile comice holdsworth-esti uzuale sunt toate
prezente pe acest album, intr-o forma putin mai accesibila insa, decit pe
albumele ulterioare. Arma de rezerva a lui Holdsworth: sintaxa, isi face
debutul aici de fata, complimentind muzica intr-o maniera dragalasa (cu toate
ca suna ca o claviatura) si o naucitoare solista condimenteaza delicat ultimele
piese de pe album in‘off’ notes – care sunt specialitatea lui Holdsworth. In ciuda faptului ca acest album nu este la fel de accesibil ca precedentul Metal Fatigue, unele din cele mai
avansate trucuri utilizate de Holdsworth aici de fata, pot pune alti chitaristi
in situatii jenante, si asta intr-un mod foarte englezesc.
Master of Reality
este al treilea album al celor de la, Black Sabbath lansat in 1971. Sonoritatea
"intunecata" a albumului a avut o influenta semnificativa in
dezvoltarea unor subgenuri ale muzicii metal cum ar fi doom metal și stoner
rock.... Uneori este numit primul album de stoner rock din lume. Master of
Reality a primit doua Discuri de Platina dupa ce a vandut peste 2 milioane de
exemplare.
Revista Rolling Stone a plasat albumul pe pozitia 298 din
lista sa a celor 500 cele mai mari albume din toate timpurile, elaborata in
2003 si a descris albumul prin mentiunea ca fiind "relicva definitiva de
studiou a Sabath-ului din epoca de aur a focului de iad, (1970-1974) ..."
30 de ani dupa lansarea albumului, revista Q Magazine a inclus albumul in lista
sa a celor 50 cele mai grele albume din toate timpurile si l-a descris ca
"cea mai coerenta inregistrare dintre primele trei albume ale trupei."
Hair of the Dog este o bautura alcoolica consumata ca
remediu la mahmureala. Expresia provine de la “parul cainelui care te-a muscat”,
avind semnificatia ca cel mai bun remediu impotriva excesului de bautura, ar fi
acela ca sa bei inca mai mult decit ai putea duce. In vremurile de demult,
aceasta expresie era folosita pentru a transmite ca daca te-a muscat un caine,
rana rezultata in urma muscaturii, ar putea fi vindecata aplicind niste par al
cainelui respectiv, pe rana produsa.
Anul 1976. Miscarea flower-power isi daduse obstescul
sfarsit. Prog-rockul isi traia momentele de agonie. Heavy-metal-ul era un
termen ce nu aparuse inca in vreun dictionar de muzica. Pop-ul si punk-ul...
nici nu se punea problema. Concluzia ar fi ca 1976 a fost un an lipsit de
interes pentru fanii rock-ului. Din fericireJudas Priest edita cel de-al
doilea album-profetic numit "Sad wings of destiny".
Exista o lege nescrisa in care se incadreaza orice artist.
Si aceea ar fi "greseala" de a da totul in una din primele lucrari.
In cazul nostru, Judas Priest a dat TOTUL pe acest extraordinar album
ce a fost caracterizat la vremea aceea ca fiind un "masterpiece of demonic
heavy metal".
Trebuie sa recunosc ca influenta Black Sabbath este
omiprezenta pe parcursul tuturor pieselor, dar asta nu scade cu nimic
originaliatea si vivacitatea "priestilor". (am auzit opinii ca ar
exista si influente Deep Purple….poate datorita clapelor) Sa ne aducem
aminte componenta trupei in 1976:
K.K Downing – ghitara
Glenn Tipton – ghitara, pian !!!!
Robert Halford – vocal
Ian Hill – Bass
Alan Moore – tobe
"Sad wings of destiny" este fara indoiala un album
de referinta in istoria rock-ului. Piese ca "Victim of changes",
"Ripper", "Tyrant", "Isle of domination" vor
ramane adevarate imnuri ale genului. Piesa mea de suflet este "Victim of
changes". Pe langa faptul ca intalnim riffuri exceptionale (chiar daca
suna uneori a la Iommi), vocea lui Halford incepe sa-si gaseasca
propria identitate. Ar mai fi de remarcat si calitatea textului ce ne face sa
ne intrebam retoric: Oare de cate ori in viata noastra muritoare nu suntem
altceva decat niste victime ale schimbarii ?
O sa ma opresc aici in a preamari acest album Judas
Priest --- Motivul ar fi faptul de a nu pica in capcana limbajului de lemn.
Salile de fitness sunt mult mai frecventate decit scolile.
Am auzit chiar ca daca lipsesti de la topaiala, trebuie sa duci scutire.
Desigur, din rationament economic. Dar la scoala de ce oare trebuie sa duci
scutire? Tot din ratiuni economice? Desigur! La scoala insa, scutirea se face
sub forma de cadou pt. ca scoala nu este srl, nu te invata nimic, si te mai si
costa pe deasupra. Dar la scoala de ce te mai duci? Te face scoala slim sau ce?
Poate ar fi bine ca salile de fitness sa inventeze niste pedale ca niste
generatoare Van Der Graaf care sa transforme efortul omului needucat, in
energie electrica. Macar daca nu are scoala, sa lumineze o casa cu efortul lui
de infrumusetare fizica!
Hellborg nu are nevoie de introducere. El ese tipul care a
cintat la bass (!) solo-urile lui Herbie Hancock. S-ar putea afirma insa, ca nu
tehnica sa perfecta ar fi subiectul, ci controlul total asupra sunetului.
Aceasta a fost si conceptia sa despre virtuozitate. Pe de alta parte, acolo
este si Shawn Lane.
Imprevizibil ca intotdeauna, insa ceea ce personal ma impresioneaza cel mai
mult la el, dedicarea fata de fornatia din care face parte. DA, el chiar face intregul.
Solistul si scriitorul Stephen Morrisey este un om cu
misiune, un cavaler cruciat disperat, si visator, detinind un ‘arsenal’
artistic impresionant de topoare ascutite ca briciul. Bazindu-se pe literatura
si cinematografia clasica britanice (el citeaza influente variind de la Thomas
Hardy si Oscar Wilde, la Saturday Night
and Sunday Morning), Morrissey pledeaza pentru protejarea inocentei,
opunindu-se cu toata puterea cruzimii omenesti. Trei dintre cintecele sale de
pe albumul Meat is Murder, se refera
la salvarea copiilor nostri – de la sistemul educational (“The Headmaster
Ritual”) si pina la brutalitatea domestica (“Barbarism Begins at Home”). Piesa
care da si titlul albumului, “Meat is Murder”, care contine sunete semanind cu
urlete de bovine si drujbe, poarta vegetarianismul spre noi culmi de isterie
produse de fobia carnivora.
Fiind un om cu sensibilitate aproape letala, Morrissey
recunoaste brutalitatea emotionala precum si cea fizica, luaind cu asalt
cinismul ce ride in nas singuratatii (“That Joke Isn’t Funny Anymore”). In
ciuda sentimentului de a fi prins intr-o lume lipsita de sentimente, Morrisey
mai are insa forta sa declare cu o sinceritate dezarmanta, ca “My faith in love
is still devout”.
Cu toate ca saluta standardele romantioase si libertatea sexuala, Morrissey se
invirte in jurul unui curios concept puritan, in ceea ce priveste iubirea.
Avind constiinta unei pasiuni dejucate si a unui raspuns inadecvat, el ramine
insa in mod ciudat la distanta fata de auto-asimilare. Placerile simple ale
celorlalti il crispeaza ca si cum acestea ar fi cauza marii sale suferinte
existentiale. Romantismul sau incarcerat, poarta mantia unei noi Inchizitii.
Este unul dintre cei mai cunoscuti cantareti de muzica punk.
Este cunoscut si sub numele de "Godfather of punk" si "Rock
Iguana".
Iggy Pop a devenit cunoscut ca solist al trupei The Stooges, activa in anii
60-70. Din trupa mai faceau parte fratii Ron si Scott Asheton si Dave
Alexander. The Stooges fac parte din formatorii curentelor hard rock si punk
rock. Trupa era cunoscuta si datorita concertelor lor explozive, in cadrul
carora Pop sarea de pe scena, se taia cu sticle si canta la bustul gol.
Dupa ce si-a lansat cariera solo, Pop a avut mai multe hituri internationale,
Lust for Life, I'm bored si The Passenger.
The Black Keys este o trupa americana de blues-rock ce a luat nastere in
2001. Aceasta este formata din vocalul si chitaristul Dan Auerbach si tobosarul
Patrick Carney. Numele trupei a fost dat de un prieten schizofrenic de-al celor
doi, ce folosea termenul de "black keys" pentru a descrie lucrurile
care nu-i placeau sau oamenii in care n-avea incredere.
Primul lor album, The Big Come Up, a fost lansat in 2002, a fost urmat de Thickfreakness in
2003 si deRubber Factory in 2004.
Unul dintre trademark-urile lor este preferinta pentru tehnici de inregistrare
simple si lo-fi. Au refuzat sa inregistreze in studiouri cu nume mari si de
intreaga productie se ocupa ei insisi.
The Black Keys au fost foarte bine primiti de critica inca de la primul lor
album, revista Time i-a inclus pe lista celor mai bune10 trupe din 2003.
Printre fanii trupei se numara nume mari precum Robert
Plant de la Led
Zeppelin, Billy Gibbons de la ZZ
Top, Thom Yorke si Jonny Greenwood de la Radiohead si
Kirk Hammet de la Metallica,
Valentin
Stutz de la RAAL - Bistrita.
Rage Against the Machine este o trupa de rap metal formata
in Los Angeles, California, Statele Unite, in 1991. Membri
permanenti ai trupei sunt Zack De La Rocha (voce), Tom Morello (chitara), Tim
Commerford (bass) si Brad Wilk (tobe).
Rage Against the Machine se remarcă printr-un amestec de punk, rock, hip-hop,
heavy metal si funk, precum si prin versurile politice, revolutionare si
socialiste, dar, de asemenea, si prin imaginile provocatoare pe care le
afiseaza (inclusiv utilizarea emblemei Armatei Rosii din fosta URSS si a
imaginilor cu Ernesto Che Guevara). Rage Against the Machine s-a inspirat
din muzica metal timpurie, precum si din concertele de rap ale unor formatii
cum ar fi Public Enemy si Afrika Bambaataa. Muzica lor se bazeaza in primul
rand pe rimele si energia debordanta ale lui De La Rocha si pe tehnicile mai
neortodoxe de a canta la chitara ale lui Morello.
Nirvana, o trupa care a transmis mesaje puternice, care a
indemnat la autenticitate spirituala („Come as you are”) si care a
reusit sa comunice cu intreaga generatie ’90 mai bine decat orice alta
formatie.
Astfel, grupul intemeiat de Kurt Cobain and co. a devenit vocea acestei
generatii si a lasat o mostenire semnificativa muzicii rock, lucru evidentiat
in acest top 10.
Clasamentul este bazat atat pe opiniile fanilor cu privire la piesele lor
favorite, cat si pe piesele care au avut cel mai mare impact comercial.
Va cer si voua parerea. Ati reordona topul? Ati inlocui piese? Cum arata
topul vostru 10 Nirvana?
10. “Rape Me” - In Utero, 1993
Cu un asemenea titlu, este oare de mirare ca cel de-al doilea single de pe
albumul ”In Utero” a ridicat niste semne de intrebare? Desi cei de la Nirvana erau
familiarizati cu controversele, totusi Rape Me a fost o alegere
indrazneata ca follow-up la reactia publicului cu privire la vidioclipul
“ciudat” al piesei “Heart-Shaped Box”.
Initial scrisa de catre Kurt Cobain pe o chitara acustica, aceasta
piesa anti-viol, care vorbeste despre puterea de razbunare a unei victime
asupra atacatorului, a reusit sa intre in topuri si in Europa, datorita
riff-ului simplu, insa memorabil, a vocii ragusite si a unui punct culminant puternic.
9. “Something in the Way” - Nevermind, 1991
Daca este sa ignoram “piesa secreta”, atunci Something in the Way vine
sa incheie cel de-al doilea album al celor de laNirvana, “Nevermind”, cu o
poveste inspirata din din viata lui Cobain, dat afara din casa de catre
parintii lui si nevoit sa locuiasca sub un pod.
Centrata in jurul vocii si a chitarii lui Cobain, aceasta melodie afectata
este o schimbare in ritmul alert cu care Nirvanane-a obisnuit, avand un
tempo mai lent.
8. “Aneurysm” – Incesticide, 1992
Continand versuri despre fosta iubita a lui Cobain (Toby Vail, din
trupa Bikini Kill), careia i se transmite mesajul: „Love you so much/
makes me sick”, Aneurysm este o piesa rapida care explodeaza de
energie. Avand versuri care te lovesc din plin, tobe saltarete si chitara
exploziva, nu este de mirare ca aceasta melodie a devenit in scurt timp un
statement live.
7. „In Bloom”- Nevermind, 1991
Versiunea de pe „Nevermind” reprezinta o varianta mai soft a
„galagiei” punk care a fost initial aceasta piesa, ea fiind inregistrata cu un
an inainte de lansarea discului. Din fericire, noua versiune reuseste sa-si
pastreze edge-ul grunge. Vocea lui Cobain pusa in contrast cu
dinamica piesei a fost un lucru atat de bine primit, incat In Bloom a
ajuns in topurile birtanice si la radioul american.
Sa nu uitam nici de videoclipul memorabil care ironizeaza spectacolele TV de
varietati de pe vremuri.
6. „About a Girl”- Bleach, 1989
Kurt Cobain s-a "abtinut" de la grunge atunci cand a inclus
aceasta piesa „mai finuta” pe albumul de debut Nirvana, creand astfel un
dezechilibru intre aceasta compozitie si celelalte piese mai „hard”. Totusi, nu
putem sa nu remarcam talentul de compozitor al solistului, nu-i asa?
Cinci ani mai tarziu, versiunea acustica din cadrul show-ului „MTV
Unplugged Live in New York” a
oferit o noua varianta care vorbeste despre o iubita cicalitoare.
About a Girl s-a aflat pe primele locuri in topul „Modern Rock Tracks
Chart” si continua sa fie foarte populara printre fani si in zilele
noastre.
5. „All Apologies” – In Utero, 1993
Reprezentand cel de-al doilea single al albumului „In Utero”, All
Apologies este din nou o piesa de top in „Modern Rock Tracks Chart”,
avand versuri bine gandite si o voce mai aplatizata, insa la obiect, care stie
sa te poarte intr-o calatorie emotionanta spre pierderea de sine, atingand si
tema delicata a sinuciderii.
Varianta acustica MTV Unplugged a devenit un hit radio si reprezinta
versiunea pe care oricine si-o aminteste chiar si azi.
4. „Lithium” – Nevermind, 1991
Imbinand versuri cantate incet cu un refren „urlat si ragusit”, o tehnica care
i-a facut pe Nirvana extrem de cunoscuti, cel de-al treilea single de
pe „Nevermind” reprezinta un clasic Nirvana de la inceput
pana la sfarsit.
Vocea ragusita a lui Cobain, ce canta despre schimbari de dispozitie
bipolare, chitara distorsionata si tobele care tuna au facilitat ascensiunea
piesei Lithium in topul „Hot 100” si au facut din Nirvana un
icon al miscarii grunge.
3. „Heart-Shaped Box” – In Utero, 1993
Primul single de pe „In Utero” incepe lin si sigur, insa refrenul
galagios si intens face ca piesa Heart-Shaped Box sa fie de neuitat. Adaugand
niste versuri care te bantuie deoarece vorbesc despre puterea de manipulare a
femeilor, avem retatea perfecta pentru un chart-breaker.
Videoclipul piesei a cauzat mare tulburare din cauza imaginilor ciudate care
includ influente din Vrajitorul din Oz, un cadru cu un batran care este
crucificat si o fetita imbracata in uniforma Ku Klux Klan.
2. „Come as You Are” – Nevermind, 1991
Avand un start timid si afectat, Come as You Are devine asurzitoare
in refren, fiind o piesa plina de contradictii.
Come as You Are este o melodie care s-a aflat pe locul 2 in topul „Hot
100” datorita riff-ului inconfundabil si a faptului ca a fost al doilea
single de pe albumul „Nevermind”.
Aceasta piesa nu numai ca a fost un hit radio, insa a continut si unul dinte
cele mai lungi si melodioase solouri a luiCobain.
Inainte sa va dezvaluim (eu si pisicuta mea Tippi) si numarul 1, iata cateva piese care
merita a fi mentionate: „Breed”, „Drain You”, „The Man Who Sold the World”
– cover David Bowie, „Silver”, „Pennyroyal Tea”, „Lake of Fire” - cover Meat
Muppets, „Polly” sau „Territorial Pissings”.
1. (ai ghicit!) „Smells Like Teen Spirit” –
Nevermind, 1991
Rockul alternativ si muzica in general nu au mai fost la fel dupa ce Nirvana a
scos la rampa acest imn despre indiferenta adolescentina.
Daorita formulei „tare-incet-tare” inspirata de cei de la The Pixies si
a vocalizelor "maniacale", Smells Like Teen Spirit a facut
cunostinta mainstream-ului cu sunetul din Seattle,
un melange de muzica heavy cu tendinte pop.
Povestea prieteniei adevarate o poti afla, mai ales, la
biblioteci in multele carti care au tratat aceasta chestiune de-a lungul
secolelor. Doresc insa sa va spun ca prietenia in doi are mai mari sanse de
izbinda decit prietenia in trei.
Albumul “Three Friends” este povestea a trei baietandri care
s-au imprietenit pe cind erau doar niste copii. Pe parcursul vietii insa,
fiecare dintre ei si-a ales o cariera diferita de a celorlalti (muncitor in
constructii, artist, sau yuppie). Apoi, cind s-au revezut dupa atatia ani si
erau adulti, cei trei prieteni au aflat cu durere ca intre ei nu mai exista
niciun fel de comunicare si de legatura.
Gentle Giant au avut un sunet complex, unic de muzica
clasica si hard rock. Membrii formatiei si-au descoperit mai multe valente
artistice mai tirziu, insa acest album contine mai multe caracteristici
clasice: Cintece ‘sparte’ in doua categorii diferite de traire, de la linistit
la puternic; incintatoare interludii intortocheate cintate cu instrumente
antice demult uitate; stilul gregorian de canto. Distorsiuni de tip Led
Zeppelin si lungi solo-uri bluesy apar pe neasteptate.
“Problema” acestui album este modul in care au fost
asamblate toate elementele. Uneori, cintecul este liniar de la cap la coada,
moduo structurat de compozitie devenind mult prea repetitiv pentru acesti
muzicieni. In alte pasaje, totul creste si se amplifica mult prea abrupt,
stralucitele si intortocheatele punti ale piesei lasind-ul pe ascultator
perdut, sau indiferent.
Ritmul si cadenta de pe “Three Friends” sunt de fapt greu de
ajustat pentru orice cartegorie de ascultator. Creativitatea exploziva din
primii ani de existenta ai grupului, scapa pur si simplu de sub control pe
acest album.
Grupul Free a luat fiinta oficial in data de 19
aprilie 1968, chiar in ziua de nastere a celui mai important reprezentant al blues-ului
alb britanic, Alexis Korner. Acest lucru s-a intamplat intr-o prima
sesiune de improvizatii, la Nags Head in Battersea, Londra. In acea seara, Paul
Rodgers (voce), Paul Kossoff (chitara), Andy Fraser (bas)
si Simon Kirke (baterie) s-au numit … FREE. Numele le-a fost
sugerat chiar de Alexis Korner, ales dupa numele unui mai vechi grup de-al
sau "Free at last" din 1967 (initial, baietii isi doreau numele Heavy
Metal Kids).
Dupa explozia blues-ului alb din 1968, scena londoneza era in
plina ascensiune, nume ca Jethro Tull, Fleetwood Mac sau Procol
Harum erau pe buzele tuturor, dar factorii dominanti ramaneauAlexis Korner si John
Mayall, descoperitori si modelatori de talente, prin ale caror grupuri (sauscoli
de blues) au trecut Eric Clapton, Jack Bruce, Andy Fraser, Graham Bond, Ginger
Baker, Peter Green, Mick Taylor, Jon Mark, Aynsley Dunbar, Charlie Watts, Long
John Baldry, Dick Heckstall-Smith, etc.
In blues combo-ul Black Cat Bones, ce canta deja in
deschiderea unor concerte Ten Years After, Pink Floyd, Fleetwood Mac, Champion
Jack Dupree (boxerul de culoare, celebru pianist de East-Coast Blues),
activau fratii Stuart si Derek Brokes (bas si chitara ritmica), Paul
Kossoff (lead guitar), Paul Tiller (voce) si Frank Perry (baterie), inlocuit
de Simon Kirke. Paul Kossoff (nascut in 14 septembrie 1950, la
Hampstead, London), fiul celebrului actor englez David Kossoff, era un
chitarist cu totul special, plin de naturalete, foarte inventiv, linistit, intruchiparea
adevaratului slowhand, impreuna cu Simon Kirke (n: la 28 iulie
1949, in Shrewsbury), parasescBlack Cat Bones si ii recruteaza pe Paul
Rodgers (n: la 17 decembrie ’49, la Middlesbrough), solist vocal in Brown
Sugar Band ce activa la Londra, la Clubul The Fickle Pickle si pe basistulAndy
Fraser (n: in 7 august ’52 la Shropshire), ce tocmai trecuse prin scoala John
Mayall's Bluesbreakers.
Cei patru au inceput turul barurilor si al cluburilor
londoneze, pana cand acelasi Alexis Korner i-a prezentat lui Chris
Blackwell de la Islands, semnand un contract pe 6 luni. Urmeaza un mare
turneu american plin de succese, cu aparitii de rasunet la MadisonSquareGarden, in New York. La intoarcerea in Anglia, produc primul lor album, intitulat Tons of
Sobs, lansat in noiembrie ‘68. Albumul produs de Guy Stevens este un debut
promitator, un blues expresiv, in umbra creatiilorCream, cu majoritatea
pieselor semnate de Paul Rodgers si un cover The Hunter, dupa
versiunea lui Albert King, la piesa celor de la Booker T. & The MG’s.
Va urma in 1969, un al doilea turneu in America, impreuna cu supergrupul Blind
Faith. Paul Kossoff declara ca este impresionat de Eric Clapton si
ar dori sa-i calce pe urme.
In octombrie al acelasi an, apare al doilea LP, numit simplu Free, cu
o coperta indrazneata, ce este primit foarte bine de critica si public. Duo-ul
componistic Fraser – Rodgers (la numai 17 ani, respectiv 19 ani), semneaza
majoritatea pieselor, conturand sound-ul distinctiv Free, un blues–rock
sobru si viguros. Un album plin de dragoste, insufletit de vocea calda a lui Paul
Rodgers.
Anul 1970 avea sa devina o culme a succesului FREE,
datorita aparitiei in luna iunie a albumului de ”aur”, Fire And Water.
Acest LP s-a vandut in Anglia, in 400.000 de
exemplare, iar single-ul All Right Now (compozitie Fraser – Rodgers),
devine cel mai cunoscut cantec Free, unul din marile hituri ale
generatiei lor. David Sinclair isi amintea in decembrie 1990: “I-am vazut
pe Free cantand live in trei ocazii: la "Fairfield Halls" in
Croydon, in 1970 la Isle of Wight Festival si la "Greens Play House" in
Glasgow. Acolo am simtit intotdeauna acea aura evidenta a magiei muzicii lor.
Primul lucru care te impresioneaza este austeritatea decorului scenei. Toba lui Simon
Kirke era flancata de cele doua boxe mari si simple ale firmei Marshall, una pentru
basistul Andy Fraser si cealalta pentru chitaristul Paul Kossoff.
In fata vocalistului Paul Rodgers prezideaza singurul microfon la
vedere, fixat solid in suport, in pozitie verticala”. Vocea fara greseala
a lui Paul Rodgers, calma, linistita, intima, pe de-o parte si chitara dramatica,
convingatoare, cu acel tremolo distinctiv Kossoff, pe de-alta, fac din piesele
albumului un deliciu al auditoriului. Intentionat i-am lasat la urma pe Fraser si
Kirke, un veritabil duo Bruce-Baker, o exceptionala sectie ritmica, fara de
care dinamismul grupului Free nu ar exista. De la balada blues Oh
I Wept, la minunata Don’t Say You Love Me, de la soul–rock-ul Mr. Big,
la faimoasa All Right Now, tensiunea creste la maximum, placerile de-acum
ale compozitiilor Fraser-Rodger ramanand vii mai bine de patruzeci de ani. In
acelasi an participa la Festivalul din Insula Wight, la Freswater, in fata a
500.000 de spectatori, avand o evolutie excelenta, eveniment inregistrat partial
pe banda video The Best Of Free.
Urmatorul album lansat in decembrie 1970, se numeste Highway, cu
un remarcabil single, The Stealer, care din pacate anunta vesti proaste.
La revenirea dintr-un mare turneu din Japonia si Australia, in 9 mai 1971 are loc
prima despartire a grupului, din cauze care nu sunt cunoscute pe deplin nici
astazi. Se pare ca lipsa de maturitate a membrilor grupului ar fi avut cuvantul
decisiv. In 1998, Paul Rodgers recunostea intr-un interviu acordat
postului de televiziune VH-1 ca: “Totul venise prea mult si prea curand”.
In iunie 1971 apare al cincilea album, inregistrat in
concert, Free Live, o marturie a vremurilor bune, un indrumar de
blues-rock pentru urmasi, dar din pacate cei patru erau deja despartiti. Paul
Rodgers formeaza Peace, care se dezmembreaza dupa turneul de
promovare, iar Andy Fraser, trio-ul Toby (cu chitaristul Adrian
Fisher ulterior la Sparks si
bateristul Stan Speake). Kossoff siKirke vor forma cu basistul
japonez Tetsu Yamauchi (n. 1947, Fukuoka) si texanul John
Bundrick "Rabbit" (claviaturi si voce, compozitie), grupul Kossoff
Kirke Tetsu and Rabbit inregistrand albumul omonim (invitat B.J.Cole,
steel guitar), primit bine de public, pe care personal il consider un adevarat
album Free, ce poate ocupa un binemeritat loc langa toate albumele
Free sau Bad Co. din colectia dvs. Pianul, orga sau melotronul, de o mare
varietate interpretativa, au lasat loc liber desfasurarii impresionantelor
interventii chitaristice Kossoff, secondate de o respectabila formula ritmica,
totul amintind de epoca glorioasa a grupului Free. Piesa Just for a Box,
compozitie Kossoff, a fost inclusa in antologia The Free Story, o compilatie
autorizata a grupului Free, grup ce alaturi de Cream si Led
Zeppelin, face parte din cele mai importante creatii Rock ale Imperiului
Britanic, din ultimii 40 de ani.
Reformarea grupului se va produce in ianuarie 1971. Simon
Kirke isi aminteste: “I-am vazut pe Paul Rodgers si Andy Fraser vorbind
despre reunirea noastra; cred ca ei si-au dat seama ca Paul Kossoff era pe un
drum fara intoarcere si au vrut sa-l atraga din nou in munca dinainte, atat de
draga lui si sa se rupa cumva de droguri”. Din pacate starea sanatatii lui Paul
Kossoff se deteriora din cauza consumului excesiv de stupefiante. Dupa
lansarea albumului Free At Last, turneul american va esua datorita
exclusiv lui Paul Kossoff care ajunge sa cante fals, sa se impiedice de fire, sa
cada pe scena, in lacrimile de regret si compasiune ale spectatorilor. Fructul
acestei reuniuni, Free At Last, aparut in iunie 1972, este un album lipsit
de vlaga, doar piesa Little Bit Of Love, mai aminteste de energia
creatoare a membrilor Free.
La o luna dupa aceasta, in ajunul unui mare turneu in
Japonia, Andy Fraser paraseste definitiv grupul fiind inlocuit cu Tetsu
Yamauchi. Paul Kossoff fiind bolnav, nu poate pleca in turneu, iarRodgers preia
chitara. Este cooptat in trupa John Douglas Bundrick “Rabbit”, la
claviaturi.
La intoarcerea din turneu, Free isi inregistreaza cantecul
de lebada, intitulat (sugestiv)Heartbreaker. Este un album foarte reusit, pe
care va aparea si Paul Kossoff. Rabbit isi aduce contributia la
realizarea discului, semnand doua piese valoroase, Muddy Water si Common
Mortal Man, iar Paul Rodgers compune superba Come Together in
the Morning, de rezistenta ramanand ultimul mare hit Free, Wishing
Well, compozitie a intregului grup, cu care isi ia ramas bun de la public.
Dupa editarea albumului, grupul va pleca intr-un nou turneu in
America,
cu Wendell Richardson (ex. Osibisa) la chitara, iar la sfarsitul
anului 1973, grupul este parasit de Tetsu Yamauchi, cooptat in grupul lui Rod
Stewart, The Faces. Rabbit inregistreaza primul album solo,Broken
Arrows (1973), iar Paul Kossoff pune bazele trupei proprii, Back
Street Crawler, cu care pleaca in turneu dupa lansarea albumului cu acelasi
nume, in noiembrie 1973. La un an dupa lansarea celui de-al doilea, The
Band Plays On, in martie 1976, moare la numai 25 de ani, in somn in timpul unui
zbor spre America. Andy Fraser intemeiaza cu vocalistul Frankie
Miller (ex. Jude) cu Robin Trower si Henry McCullogh, grupul Miller
Fraser Band, iar mai apoi Andy Fraser Band cu Nick Judd (clape) si
Kim Turner (baterie) inregistreaza in ’75 doua albume la CBS, dupa care se
retrage definitiv din activitatea concertistica, bucurandu-se de prolifica
perioada Free.
Ramasi singuri, Rodgers si Kirke anunta
desfiintarea grupului, iar in decembrie ‘73 formeaza una dintre cele mai iubite
trupe ale istoriei muzicii Rock, Bad Company. Impreuna cu Raymond
“Boz” Burrell (ex. King Crimson) la chitara bas si Mick Ralphs (ex. Mott
The Hoople) la chitara,Simon Kirke si Paul Rodgers (a.k.a The
Voice) vor crea … o alta poveste, care va ajunge si in Bucuresti, cu un
inepuizabil Paul Rodgers, plin de aceiasi pofta de viata si placere de-a cantablues.
Atunci cind scrii titlul de mai sus, o faci mai incet decit
cind scrii altceva. Sunt 14 caractere – ca tot atitea ace care-ti tatueaza pe
suflet tristetea.
La fel ca si jazz-ul, blues-ul nu se aude cind esti tinar.
Poate ai norocul sa incepi sa-l auzi cu adevarat, in jurul virstei de 45 de ani.
Sau poate ca nu-l vei auzi niciodata, insa vei stringe colectii masive cu acest
gen. Ce poate fi mai cool decit un playlist cu piese de blueees pe care sa le pui dupa o
noapte de zbenguiala, spre dimineata, cind lumea este mahmura si tu ai probabil
chef de tavaleala ieftina, cu o fetiscana innebunita dupa vreun ‘artist’ de gen
smiley? Este similar cu a pune Dona Siminica, tot din snobism, avind o mare
doza de vin in freza, dupa o seara intensa de Iron Maiden si Metallica. Si
astepti febril ciorba de potroace.
NU! Blues-ul nu se asculta cind esti trinar (pentru ca nu-l
auzi), si nu se asculta in gasca si nici la betie. Este un gen muzical aparte,
ce nu are nicio legatura cu distractia si nici cu mahmureala sau cu blanareala.
Este pur si simplu un diamant artistic ivit din sterilul si framintarile unei
vieti tumultoase si triste, traite de un negru din delta fluviului Mississippi. Este un delicios umor la adresa unei iubite care ti-a lasat un gust amar. In Blues-ul autentic se afla gracilitatea interioara a unui barbat puternic.
Blues nu poate cinta decit un barbat matur, cu experienta de
viata. Un barbat neaflat in toate apele lui. Blues nu pot cinta decit B.B. King
si inca putini altii, care in general au trecut in nefiinta.
Ecourile blues-ului exista in aproape orice tu obisnuieti sa
asculti, si se chema ‘muzica buna’.
Seria 10 albume esentiale de Funk se incheie aici. Dupa cum arata graficul vizionarilor, acest gen nu prea este cunoscut de romani, si este pacat. Lumea asta ar fi fost mai saraca fara James Brown - ca sa-l amitesc pe cel mai cunoscut artist din genurile Soul-Motown & Funk. Il poti numi fara sa ma supar, 'The Godfather"! Oricum, au facut-o altii. Ca orice fel de top, si acest serial de 10 albume a fost conceput de mine ca o numaratoare inversa, pe primul loc situindu-se the Meters care incheie, deocamdata, acest compendiu dedicat genului funk.
The Meters (Rejuvenation)
Drummer: Joseph “Zigaboo” Modeliste
Fiind una din cele mai influente formatii de funk din cite
au existat, the Meters l-a avut in componenta pe incomparabilul Joseph “Zigaboo”
Modeliste la tobe. Zig si basistul George Porter Jr. au constituit una din cele
mai inventive sectii ritmice de la sfarsitul anilor ’60. Primele trei albume
ale formatiei contin si cele mai bune compozitii ale sale, albumul de debut din
1969 fiind considerat un “must have”. Pune chestia asta la un party si toata
lumea va fi in picioare. Aceasta trupa cu sound specific de New Orleans a influentat pe toata lumea, incepind
cu James Brown, continuind cu George Clinton si mergind pina la Galactic si mai
departe. Aici nu este vorba numai de ritm alert si strins, ci mai ales de
chestii greu de imitat. Mai presus de toate, tobele de pe acest album suna
perfect – putin distant, sec si strins. Tipii astia sunt regii incontestabili.
Daca dispui de bani, cumpara setul Star Time. Este o colectie mamut, strabatind citeva decade, si ii
contine pe toti marii bateristi care au cintat cu James Brown. Daca insa nu ai
suficient cash, acest minunat album din ’74 este un foarte bun punct de plecare
pentru o calatorie in lumea muzicala lui James Brown.
Hitsville USA:
The Motown Singles Collection 1959–1971(Motown) Drummer(s): Richard “Pistol” Allen, Uriel Jones, Benny Benjamin
Aceasta colectie contine peste o suta de piese din cea mai
fructuoasa era a muzicii, piese ale unor Stevie Wonder, the Temptations, Edwin Starr, Marvin Gaye, Rare Earth si the Jackson 5. Cu toate ca artistii din aceasta compilatie au fost mai mult cintareti de Motown decit de Funk pur, toate albumele si single-urile lor au trecut prin mainile trupei de studio Funk
Brothers.
Ieri – 11 mai – a fost ziua de nastere a lui Eric Burdon, si
deoarece “War” se numeau initial “Eric Burdon and War”, voi afisa pe blog acest
splendid album din 1972, intitulat World
Is a Ghetto – album inregistrat la un an dupa ce Burdon parasise formatia.
Sper ca acest titlu sa se potriveasca bine in contextul celor 10 albume de funk
esentiale, macar si ca interludiu. Despre Eric Burdon pe larg, in postari
viitoare.
Este o aruncare de batz intre acest album si One Nation Under A Groove. Indiferent de
cit de mult vei incerca sa le separi, Parliament a prevazut niste chestii ale
naibii de groovy’. Sunetul lor se afla in continua evolutie, insa indiferent cu
ce semana acesta in acea perioada, P-Funk (care include cativa muzicieni ex-JB),
au personalizat muzica funk in anii ’70. Unele partituri de toba sunt simple si
gaunoase. Totusi, intr-un anumit fel, tocmai asta este ceea ce i-a facut mai
ineresanti, si anume, au ramas incredibil de funky pentru perioade mari de timp,
chiar si fara lumina reflectoarelor.
Anthology este pur
si simplu una din cele mai bune colectii facute vreodata. De la tiparele
mid-tempo ale piesei Everyday People la
energia frenetica de pe Dance to the
Music, Sly & the Family Stone au avut intotdeauna un buzunar plin de
deep soul, mai ales datorita tobarului Greg Errico. Daca ai posibilitatea sa
gasesti oricare din bootleg-urile live ale formatiei, nu ezita sa le procuri,
si asculta ce putea sa faca Ericco live.
