Daca esti doar un simplu tragator de coarde de chitara de
orice fel si inca nu ai trait experienta compozitiilor lui Allan Holdsworth, atunci
probabil ca nu esti pregatit nici pentru acest album. Atunci cind vine vorba de
tehnica de a cinta la chitara, Eddie Van Hallen, John Petruci si Frank Zappa
fac cu totii o plecaciune in fata acestui domn.
Cu alte cuvinte, muzica lui Holdsworth nu este pentru
oricine. Pentru incepatori este 9/10 instrumentala, si nu este ceva la care sa
atipesti. Mai mult decit atit, nu este ceva pe care sa-l poti fluiera sau
ingana (din prima), din cauza multilor muzicieni consitenti care contribuie la
aceasta muzica.
Situatiile comice holdsworth-esti uzuale sunt toate
prezente pe acest album, intr-o forma putin mai accesibila insa, decit pe
albumele ulterioare. Arma de rezerva a lui Holdsworth: sintaxa, isi face
debutul aici de fata, complimentind muzica intr-o maniera dragalasa (cu toate
ca suna ca o claviatura) si o naucitoare solista condimenteaza delicat ultimele
piese de pe album in‘off’ notes – care sunt specialitatea lui Holdsworth. In ciuda faptului ca acest album nu este la fel de accesibil ca precedentul Metal Fatigue, unele din cele mai
avansate trucuri utilizate de Holdsworth aici de fata, pot pune alti chitaristi
in situatii jenante, si asta intr-un mod foarte englezesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu