REINTOARCERE IN TIMP: Un copil parasit se joaca pe un teren viran. Soarele dogoritor al amiezei incinge nemilos cladirile vechi si coscovite ce imprejmuiesc golul dintre ele. Copilul are un singur prieten: Ecoul propriului glas. De aceea striga cit poate de tare catre zidurile arse, ce-i intorc nepasatoare propriu-i glas. Copilul isi doreste sa fie intrebat de ecou ce mai face: ‘CE MAI FACI?’ raspunde glasul reflectat de ziduri. In fiecare zi el asteapta ca ceilalti copii sa plece de acolo dintre cladiri, pentru ca apoi sa strige din totirarunchii: ‘HEI MILES! TE IUBESC!’ ...’hei Miles te iubesc!’ ii intoarce vocea glasul prieten reflectat dinspre pereti. In vremea aceea terenurile virane apareau din ce in ce mai des dar si dispareau la fel de repede, cladiri noi luand locul celor degradate de vreme si demolate. Orasul se afla intr-o schimbare permanenta, la fel si oamenii si jazz-ul. Au trecut ani si Miles este acum adult si cinta jazz la cel mai inalt nivel. Miles Davis este negru, arogant si uneori feroce. Este un negru intr-o lume a albilor. El cauta un sunet care sa atinga o tinta, undeva pe terenul viran al sufletului sau. Stilurile artistice se schimba precum cartierele. Fie bebop, cool, funk sau afro, trompeta lui Miles mitraliaza ziduri invizibile in cautarea unui ecou prieten. Sunetele sunt albastre, taioase sau speriate, blinde sau insuportabile. Insuportabil de Cool. El ramane insa mereu acelasi Miles, aflat intr-o solitudine deplina, explorind iar si iar noi posibilitati de a crea o lume magica numai a lui si in care tu sa-i fii invitat de onoare. Miles Davis a cautat neincetat un sunet anume, construind in acest fel un univers. Un univers sonor pe care ni l-a lasat noua celor ce-l veneram si celor care mai apoi au facut jazz cu totul altfel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu