Probabil cu vremea te
obisnuiesti atat de mult cu tine, inchis in cercul tau nevazut, incat nici nu
mai vrei sa iesi. E ca un teritoriu pe care talpile, bratele si inima ta l-au
trasat in jurul tau. E ca o patrie. Esti singurul ei cetatean. Locuitorul
oraselor tale interioare. Esti poporul tau de umbre, sentimente, manifestatii
de strada, fabrici si cai ferate, gari sau porturi, pasiuni si iluzii. Patria
personala nu-i insa un loc la care ajungi simplu, batand lejer din aripi. Devii
propriul tau cetatean abia cand ti-ai dat seama ca tara ta e de fapt a unui
partid politic, ca oricat ti-ai iubi pantofii preferati tot la ghena se duc, ca
toate drumurile, exceptandu-l pe ultimul, duc in acelasi loc, ca esti al naibii
de obosit si vrei sa-ti “tragi picioarele prin mutrele lor”. Vrei sa fii lasat
in pace, in patria ta anonima si obscura, dar mereu calda si deschisa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu