Orasul in care am trait

E un aer de dinainte de a se face de tot seara. Cotesti prin el, incercind sa nu acrosezi doamne demne de statutul lor, domni nefumatori, domnisoare...Pe linga tine trec masini si din unele se aude o muzica misto. Atit de misto incat iti vine sa te opresti cu ele la stop. Si te opresti. Mai departe sunt lumini in magazine, trec fete grabite, cu parul lung care miroase frumos. Ora 6 e zgomotoasa si linistita exact in acelasi timp. Atit de linistita ca-ti auzi pasii si te gindesti la Johny Walker. Te gindesti ca sunt momente cind Bucurestiul seamana cu un oras de la marginea desertului, un oras care se vede pina departe si care nu se mai termina. Un fel de Cairo. Te gindesti ca daca ai apasa pe clanta unei anumite farmacii-una veche, raritate, cu usa de lemn greu, te-ai trezi intr-un anticariat din Cambridge. Ca s-ar auzi un clopotel si tipa aia misto ar scoate nasul cu tot cu ochelari din ce citea ea si te-ar intreba daca nu vrei un ceai. Dupa care ti-ar spune stay as long as u want. And there u stay, "smoking your cigarette, and talking, over coffee'. In tot timpul asta prin geam se vad trecind pakistaneze cu copii in brate si japoneze pe biciclete. Si te gindesti la poezia aia pe care n-o mai tii minte, cu fete care taie aerul cu biciclete de argint. Te gindesti ca ai vrea si tu una, cu care sa frinezi in buza marii, dac-ai stii ce sa faci cu ea. Mai incolo, cand se termina orasul.