Pixies - Surfer Rosa

The Pixies - Doolittle

Anii '20 - mic dictionar suprarealist.

- Am avut un vis, spuse nu Martin Luther King, ci Luis Bunuel, pe cand era un tanar spaniol cu vise de regizor in Franta anilor '20. Se facea ca un nor trecea prin fata lunii care arata precum un ochi taiat de un brici.

- Si eu am avut un vis, spuse Dali, pe cand era un si mai tanar spaniol deja pictor cu deja mustata. Am visat o palma din care ieseau furnici.

Si asa s-a nascut unul din cele mai cunoscute si controversate filme suprarealiste, avantgardiste si experimentale, Un chien andalou (1929). Era mijlocul erei cinematografului pur, parizienii erau inca zapaciti de dadaisti si partial ingroziti de suprarealisti, iar artistii... artistii experimentau - cu noua minune, aparatul de filmat si cu recenta inventie a psihanalizei si a simbolismului.  

Filmele, mai degraba abstracte si frizand absurdul, au fost intelese sau nu prea, insa au reprezentat o sursa inepuizabila de inspiratie. In continuare, un mic dictionar al suprarealismului anilor '20, pe cand era inca un fel de... miscare underground. 'Age d’Or - film al lui Bunuel din anul 1930. Ca sa poata primi aprobarea sa ruleze in public, Bunuel l-a prezentat drept "visul unui lunatic". Cu toate astea, dupa premiera de la Paris, terminata cu scandaluri si revolte, filmul a fost interzis, ca fiind "pornografic si blasfemiator". Anagrama / Joc de cuvinte - unul din jocurile preferate ale lui Marcel Duchamp, transpuse intr-un scurtmetraj:

Anemic Cinema - film al lui Duchamp, semnat cu pseudonimul Rrose Selavy (anagrama a sintagmei Eros, c'est la vie - erosul e viata). Filmul este o insiruire... o spiralare mai degraba de anagrame si "mobilele" sale aproape erotice rezultate din placi spiralate similare cu placile rotative de sticla construite impreuna cu Man Ray. Animale - aparitii frecvente, mai ales in filmele lui Bunuel. In Un Chien Andalou personajul principal trage dupa el doua piane, sub coada carora stau doi magari morti. In L'Age d'Or apar scorpioni, un catel mic, alb si pufos este tratat drept minge de fotbal, o vaca doarme intr-un pat, o girafa e aruncata pe geam (o fi aportul timpuriu al lui Dali?) Cinepoem - filmele lui Man Ray, numite asa chiar de el. Desi suprarealiste, filme precum Emak Bakia (Leave me alone), Le retour a la raison si L'Etoile de mer (Steaua de mare) arata un spirit mult mai sensibil decat al filmelor epocii, fiind pline de abstractiuni luminoase, "efecte speciale" si rayografii - fotograme. Fir narativ / poveste/ scenariu - aproape inexistente. Spectatorul e liber sa isi lase mintea sa interpreteze cum gaseste de cuviinta simbolurile si imaginile, unele cu un vag substrat, cele mai multe, asa cum spunea Bunuel, nereprezentand absolut nimic, singura posibilitate de descifrare a lor fiind poate psihanaliza. Luis Bunuel - regizor spaniol, reprezentant important al suprarealismului timpuriu (anii 20-30), recunoscut apoi pentru creatiile sale "mature", atat cele din perioada mexicana (Los Olvidados, El, Viridiana), cat mai ales cele din epoca franceza: Cet obscur objet du desir, Belle de jour, Le Charme discret de la bourgeoisie, La voie lactee. Man Ray - unul din cei mai importanti artisti ai secolului 20, mai ales prin fotografiile, picturile si sculpturile sale conceptuale.

Marcel Duchamp - artist avangardist de influenta cubista si dadaista, adept al instalatiilor si al masinariilor kinetice genrotoreliefurile cu care a realizat si Anemic Cinema.

Marchizul De Sade - finalul filmului l'Age d'Or al lui Bunuel este o scena inspirata din Cele 120 de zile ale Sodomei, de Sade. Nud - aparitie rara, dar cu atat mai scandaloasa, de obicei mai degraba sugerat decat aratat, in secvente scurte. Ochi - imagine frecventa, de cele mai multe ori obsedanta, cea mai persistenta in memorie fiind cea a ochiului taiat de brici din Cainele andaluz, care este de fapt un ochi de vaca (autentic, in orbita originala, luminata puternic pentru a se confunda cu figura umana).

Orb - alta fixatie de-a lui Bunuel, orbii apar in filmele sale pentru a fi ridiculizati si maltratati. In Cainele andaluz o fata oarba e calcata de masina, in l'Age d'Or un orb primeste un sut in piept, aparent fara motiv, in Los Olvidados niste golanasi iau la baiate un muzicant ambulant batran si orb si ideea apare (mult mai tarziu) chiar in titlul episodului "Ce vrei, orbule?" (Serie noire, Aveugle, que veux-tu?) Preot - alt simbol cu care Bunuel are o rafuiala directa (cat de directa poate fi o imagine suprarealista) - in Cainele andaluz, dupa pianele cu magari morti atarna in franghii si doi preoti (din care unul e chiar Salvador Dali).

In l'Age d'Or un episcop e aruncat pe geam, in la Voie Lactee (despre un pelerinaj la Santiago de Compostella) un personaj viseaza cu ochii deschisi cum e impuscat Papa.

Preotul mai apare, in rol principal chiar, in filmul Coquille et le clergyman, al regizoarei Germaine Dulac, film lansat cu putin inainte de Cainele andaluz si despre care se spune ca este de fapt primul film suprarealist. Ii lipseste insa imagistica puternica si are un fir narativ prea... inchegat ca sa concureze in absurd cu productia lui Bunuel.

 

Sexualitate - ca si nudurile, o aparitie destul de rara, cateodata dublata de violenta, insa sugerata prin multe simboluri, mai mult sau mai putin transparente. Din ultima categorie face parte spre exemplu scena, ridicola, hilara si falsa pentru omul secolului 21, dar de-a dreptul obscena si profanatoare pentru anii '20, a... suptului degetelor unei statui religioase dintr-o gradina. Apare des ideea triunghiului amoros, nu in sensul de threesome, ci de inselaciune si eventual adulter, ca in Maldone a lui Jean Gremillon, ca sa dam un singur exemplu. Unghiuri de filmare - cele mai neobisnuite, daca se poate aplica un superlativ de neobisnuit la suprarealism, apar poate in Baletul Mecanic al lui Fernand Leger, un balet al masinilor si al industriilor, presarat pe alocuri cu piruetele unei balerine filmate de sub talpi.

Vezi filmul aici, din pacate cu o coloana sonora user-generated. Asculta coloana sonora originala aici intr-o varianta moderna, executata de "lemuri" (traducere aproximativa: Liga Electronica Muzical Urbana a Robotilor), care au reprodus simfonia pianelor (16), a clopotelor, xilofoanelor, tobelor si sirenelor (o muzica destul de incomoda, ca si cum nu erau suficiente imaginile).

Vis - calitatea onirica poate fi atribuita oricarei productii din cele despre care am vorbit. Asa cum am spus la inceput, primul film suprarealist s-a nascut din doua vise. Si totusi Man Ray sustine ca nu e realitate:

The Pixies si atit.

Dupa fabuloasa piesa “Surfer Rosa” din 1988, sunetul celor de la The Pixies parea sa nu poata depasi acea culme. Debutul lor cu casa de discuri Elektra – albumul Doolitle - tine in friu zgomotul, in favoarea constructiilor pop si accesibilitatii. Producatorul Gil Norton adaugase ceva slefuire sonora, insa Black Francis era conncentrat in continuare pe ‘atac’. Cele mai feroce momente de pe Doolittle – cum ar fi “Dead” – sunt mult mai stilate pe acest album decit ceea ce formatia facea in trecut. Artisticaria celor de la The Pixies, ciudatele melanjuri suficient de captivante pentru a produce single-uri de genul “Debaser”, - toate inspirate din scurt metrajul suprarealist Cainele Andaluz al lui Louis Bunuel – sunt ca o oda a conducerii masinii spre un tarm inalt, de pe care sa te arunci fara ezitare in marea albastra.

Rolling Stones (IV): Tatoo You

In 1971, grupul lanseaza  Sticky Fingers, primul album al lor cu Rolling Stones Records.

Goats Head Soup, lansat in 1973, a ajuns numarul unu, la fel ca si It’s Only Rock’n’Roll, dar nici una din aceste inregistrari nu au fost deosebit de bine primite.  Taylor  a parasit trupa dupa It’s Only Rock ‘n’ Roll.

Albumul Some Girls din 1978, a fost un raspuns energic la punk, new wave si disco.Albumul si primul single lansat,  “Miss You”, ambele au atins numarul unu.

Urmeaza in 1980 cu lansarea albumelor Emotional Rescue si Tattoo You , lansat in anul urmator, un success atat critic cat si comercial, single-urile “Start Me Up” si “Waiting on a Friend” au facut ca albumul sa ocupe locul intai timp de noua saptamani. The Rolling Stones a sprijinit albumul Tattoo You cu un amplu turneu, prezentat In filmul lui Hal Ashby Let’s Spent the Night Together si pe albumul live din 1982, “Still Life”.

Tattoo You s-a dovedit a fi ultimul material discografic cu care Rolling Stones a dominat topurile si stadioanele. Desi grupul a continuat sa fie bine primit la concerte. In anii ’80 si ’90 inregistrarile noi nu s-au vandut la fel de bine ca cele anterioare, partial datorita faptului ca noile albume au suferit din cauza dusmaniei dintre Jagger si Richards din anii ‘80. 

Un nou  conflict apare intre cei doi in timpul inregistrarilor la albumul Undercover in 1983, in legatura cu directia in care trupa ar trebui sa mearga, cu Jagger care dorea sa urmeze tendintele contemporane si Richards care voia sa ramana fidel adevaratelor radacini rock. Ca rezultat, Undercover a fost un album slab in vanzari, si recenzii amestecate.

The Rolling Stones (partea a-III-a): Black and Blue

Cu toate ca Rolling Stones cintau la data lansarii acestui album despre copiii si familiile lor la fel de des ca si despre gagicile lor stupide, noi incercam aici sa pastram vie imaginea lor veche. Din punct de vedere muzical, the Stones nu mai erau aceiasi, trupa ca inainte, in ciuda utilizarii acelorasi ingrediente rudimentare – percutia, eternul riff fabulos, postarea vocala. Formatia care facuse Black and Blue nu mai era aceeasi cu cea care facuse 12 x 5 sau chiar Aftermath. Insa asta nu inseamna ca Stones nu compuneau la acea data muzica exceptionala, chiar si daca era putin diferita.

Rolling Stones (partea a-II-a): Beggars Banquet

La suprafata, rock and roll-ul se schimba cu un ritm uluitor. Influenta unei figuri ca Maharishi poate sa apara si sa dispara in doar citeva luni de zile. A vorbi despre un rock and roll perimat, ar putea fi o discutie moarta inca din fasa. Cu toate acestea, unele chestii raman.

Un exemplu de cineva care nu se schimba, este Elvis Presley. Ceea ce am vazut recent la TV cu el este o dovada a vitalitatii stilului sau original. Oare cate staruri rock din zilele noastre ar fi capabile, ca dintr-o decada de activitate sa faca un show de o ora, si acesta sa para o experienta actuala? Presley – la cotele sale maxime – este la fel de etern cum s-ar astepta rock and roll-ul insusi sa fie.

The Rolling Stones se afla intr-o continua sschimbare, insa in spatele acestor schimbari ramane una din cele mai reprezentative trupe de rock. Succesiuna albumelor lor au fost extensii continue ale abordarii lor, si nu redefiniri radicale, cum s-a ntimplat adesea cu Beatles. The Stones renasc permanent, insa cumva, copilul seamana intotdeauna cu parintii sai. Din foarte multe puncte de vedere, anul 1968 s-a constituit intr-un an al recrudescentei blues-ului.

The Stones erau asa, atunci cind era inca interzis sa apari le Festivalul Newport cu o chitara electrica in mana.

Ei au fost inca de la bun inceput o ‘rock and roll blues band’. Probabil ca l-au imitat pe Harpo nota cu nota, probabil ca Keith Richards a cintat Chuck Berry pe trei sferturi din primul lor album, insa permanent ei au sunat in stil rock and roll: tare, metalic si teribil. The Rolling Stones au fost primii care au spus, "Up against the wall, motherfucker,", si au spus-o cu stil.

Incepe capitolul Rolling Stones (I)

In a doua jumatate a anilor 1970,  membrii grupului traiau si cintau razvratirea tinerilor. O faceau de mai bine de un deceniu, cind intr-o buna zi au descoperit, oarecum spre surprinderea lor, ca nici chiar ei nu erau imuni la schimbarea generatiilor. Atunci cind Sex Pistols au inceput sa-i batjocoreasca pe Rolling Stones si sa-i asemuiasca cu un bordel, ei s-au intors in studio si au inregistrat un nou album, care trebuia sa se ridice peste tot ceea ce facusera inaintea lui. Sau, probabil ca au fost mai motivati de faptul ca ar fi fost pentru ultima oara cind ar fi putut inregistra in formula completa, si asta din cauza condamnarii pe viata pe care Keith Richards o primise in Canada, in anul 1977. Indiferent de adevarul din spatele faptelor, Some Girls scos in 1978, si primul album Stones cu Ronnie Woods, a fost unul din cele mai bune albume Stones din toate timpurile. Eu sunt un admirator Rolling Stones (nu fan, eu nu sunt fan prin constructie), si din aceasta cauza voi incepe un serial cu ei. Sper sa va placa.

Este Week-End si este ROCK la cote MAXIME

Esti rocker si-ti place Kirk Hammett (eventual Tony Iommi care e mai vechi). Asta in cel mai bun caz. Iti plac sardinele sa le maninci in week-end, imbracat ca la moda! Esti la aer curat printre copaci, si un riu curgator, urit mirositor, iti curge pe linga pintecul trintit intr-o parte. Audi si BMW sunt parcate alaturi, linga o prea frumoasa balega 'de-a ta, de la radacini'. Iti place rock-ul ca asa trebuie, si ai asculta tot Metallica ca altceva nu stii, si metalica e de 'firma'. Ia fii atent insa la 'sardina' asta care merge foarte bine (dupa sau inainte) de o ceafa la gratar. Sau poate intotdeauna?! 

Rock de Week-End: Fank Marino si Mahogany Rush

FZ: You Are What You Is

Unul din cele mai bune discuri din anii ’80 ale lui Zappa. Acest album este adesea trecut cu vederea, din cauza bogatului material muzical lansat de artist in acea perioada. Si eu am o varianta de picture disc pe perete, continind patru piese de pe You Are What You Is – album pe care l-am ignorat deopotriva in acea epoca. Este insa un exceptional exemplu de artist si munca sa creativa, si de interpretare la cote maxime.

“The Black Page” – decriptarea unei bijuterii sonore

Cand un artist face cu ochiul altuia: piesa lui Frank Zappa - The Black Page este un meteorit muzical si armonic, una din cele mai mari reusite ale acestui compozitor contemporan, raposatul Zappa, care, pe langa faptul ca era un chitarist de exceptie, a mai avut si onoarea de a-si auzi si vedea muzica dirijata de Pierre Boulez.

Black Page asadar. The Beatles scosesera The White Album, Zappa scoate The Black Page.

Ei bine, the Black Page, pe langa un joc de cuvinte facil cu the Black Plague (Ciuma Neagra) e si o aluzie la halucinantul roman al preotului anglican Laurence Sterne:  The Life and Opinions of Tristram Shandy, Gentleman (1759).

Rabelais si Cervantes au fost cei care au renovat, inegalabil, literatura in franceza si spaniola si care, scriind romane moderne, au produs in acelasi timp primele “metaromane”. In lumea anglofona, insa, acest rol ii revine lui Laurence Sterne. Sterne a mers si mai departe decat Rabelais si Cervantes (pe care probabil nu ii citise), folosind in metaromanul sau picaresc pana si semnele grafice si de punctuatie si punerea in pagina a textului.

Grafismul textului devine la Sterne parte a naratiunii, ba chiar si materialitatea cartii e narativa acolo, Sterne inserand in roman ceea ce el spune ca e o pagina de marmura, a marble page, jucand pe ambiguitatea unui termen tipografic, ba chiar varand brusc o pagina total neagra, a black page, cititorul fiind invitat sa o priveasca in vreme ce recita “Alas, poor Yorick!” intr-o larga gama de tonuri plangarete, in a “variety of plaintive tones”.

Aici sa-i vad pe degeneratii care prefera sa citeasca in format electronic si care se priveaza de pipaitul paginii de marmura sau al paginii negre.

A black page in a “variety of plaintive tones”. La acest modernism situat dincolo de canoane si asteptari facea aluzia Zappa cand si-a botezat asa compozitia de o inegalabila sofisticare umoristica si sonora.

Hüsker Dü: Zen Arcade

Din toate unghiurile de vedere, este imposibil sa nu tii cont de impactul pe care trupa underground din anii ’80 - Hüsker Dü si albumul lor Zen Arcade- l-au avut asupra muzicii rock. Este  albumul  care a explodat dincolo de limitele hardcore-ului si dincolo de ceea ce s-ar fi putut obtine din acest curent muzical. Cu Zen Arcade, Hüsker Dü au incalcat toate regulile. In primul rand, este un album concept, chiar daca conceptul nu este imediat clar sau inteligibil. Mai importante sunt melodiile individuale. Pe Zen Arcade, atat Bob Mould cat si  Grant Hart au abandonat imediat regulile stricte “rapid, hard, puternic" ale hardcore punk-ului. Fara a da volumul mai incet, Hüsker Dü au incercat totul – piese pop, experimente de banda, cantece acustice, piane, psihedelicul zgomotos.

Albumul a fost inregistrat si mixat in 85 de ore, si consta aproape integral din piese cantate o singura data. Aceasta abordare indrazneata si totodata ridicola, se transpune pe alocuri in pasaje oarecum slabe – cu sunete subtiri si instrumente trase putin cam mult – dar de asemenea, constituie si cheia succesului  acestui album. 

It's NOT that I'm old. YOUR music does really suck! (conaisseurs range)

Un extrem de vicios animalut, nevastuica, inteligenta, capricioasa, mirositoare si periculoasa (in ordinea aceasta) a fost intotdeauna comparata cu o femeiusca, o tanara nubila cu toane. Analogia, cu toate numele care deriva din ea, e uniforma din Afganistan pana în Spania, la toti indo-europenii. De-aia ii si spune nevastuica la noi, e un diminutiv de la nevasta.

In urma cu vreo 25 de ani, un cotcar ingrijea niste colivii cu bestii din astea mici si odorante; le vindea pentru lupte si imi spunea ca atunci cand se bat intre ele se sfasie pana la moarte, ceea ce sunt gata sa cred.

Acum, mandrii talibani numesc nevastuica pe limba lor pastuna (inrudita cu iraniana si kurda): nawla, ceea ce deriva in mod limpede (desi vorbitorii nu isi dau seama azi, asa cum romanii nu fac automat raportul nevastuica/nevasta) de la nawi, mireasa, sau logodnica. La randul ei, nawi vine etimologic de la vechiul adjectiv iranian (si indo-european) nawa = nou, noua… A numi o logodnica, o fiancée ”cea noua“ are foarte mult sens, vine natural si e exact ce s-a intamplat in paralel in capatul celalalt al domeniului indo-european, in Spania, unde logodnica e numita: novia. Dar de ce sa fie nevastuica o ”logodnica“?!…

In realitate, exact asta s-a intamplat in Balcani, unde bulgarii ii zic nevestulka, termen imprumutat in romanescul nevastuica. Ba chiar, danezii i-au zis direct brud: ”mireasa“!… Da, creatura aia fragila si ticaloasa, care iti sare la gat de cum vrei sa o mangai.

Asa se face ca vicleana aratare a primit peste tot denumiri sexiste si tabuistice, ca pentru a tine pericolul la distanta. Ii spune donnola, un fel de ”domnita“ in italiana, doninha in portugheza; belette in franceza, adica ”belle“ cu o nuanta de afectare. In limbile slave, insa, cu exceptia bulgarei, de care am vorbit, ii spune laska, termen inrudit cu lascivus, lasciva din latina… Si, in sfarsit, in engleza weasel deriva dintr-o radacina care indica mirosuri urate… ”imputita“… “lasciva”…

Acum, daca pana si darjii afgani, care stiu cum sa struneasca o femeie, au numit animalutul “logodnica”, ar trebui sa ne fie clar cu ce aratare aveam acolo de-a face.

Noi, vom avea deocamdata de a face cu albumul lui Frank Zappa !

Studio Album, released in 1970: Weasels Ripped My Flesh

Songs / Tracks Listing

1. Didja Get Any Onya? (6:51)
2. Directly From My Heart To You (5:16)
3. Prelude To The Afternoon of a Sexually Aroused Gas Mask (3:48)
4. Toad Of The Short Forest (4:48)
5. Get A Little (2:31)
6. The Eric Dolphy Memorial Barbecue (6:52)
7. Dwarf Nebula Procession March & Dwarf Nebula (2:12)
8. My Guitar Wants To Kill Your Mama (3:32)
9. Oh No (1:45)
10. The Orange County Lumber Truch (3:21)
11. Weasels Ripped My Flesh (2:07) 

Absolutely Free: Discorporate

Absolutely Free: Discorporate

[Suzy:] I don't do publicity balling for you anymore

[FZ:] The first word in this song is discorporate. It means to leave your body

Discorporate & come with me
Shifting; drifting
Cloudless; starless
VELVET VALLEYS & A SAPPHIRE
SEA: Wah Wah

Unbind your mind
There is no time
To lick your stamps
And paste them in
DISCORPORATE
And we will begin . . .WAH WAH!
(Flower Power Sucks)

Diamonds on velvets on goldens on vixen
On comet & cupid on donner & blitzen
On up & away & afar & a go-go
Escape from the weight of your corporate logo!

UNBIND YOUR MIND
THERE IS NO TIME
Boin-n-n-n-n-n-g
TO LICK YOUR STAMPS
AND PASTE THEM IN
DISCORPORATE
AND WE'LL BEGIN
FREEDOM! FREEDOM!
KINDLY LOVING!
YOU'LL BE ABSOLUTELY FREE
ONLY IF YOU WANT TO BE

Dreaming on cushions of velvet & satin
To music by magic by people that happen
To enter the world of a strange purple Jello
The dreams as they live them are all mellow yellow

UNBIND YOUR MIND
THERE IS NO TIME
Boin-n-n-n-n-n-g
TO LICK YOUR STAMPS
AND PASTE THEM IN
DISCORPORATE
AND WE'LL BEGIN
FREEDOM! FREEDOM!
KINDLY LOVING!
YOU'LL BE ABSOLUTELY FREE
ONLY IF YOU WANT TO BE

YOU'LL BE ABSOLUTELY FREE
ONLY IF YOU WANT TO BE 

Julian Edwin “Cannonball” Adderley

Julian Edwin “Cannonball” Adderley,   saxofonist, clarinetist, trompetist  american de culoare, a fost un reprezentant de seama al jazzului . Are înregistrări cu cei mai mari muzicieni de jazz din anii  1960-1975, cind moare pe neasteptate, la virsta de 47 de ani,in urma unei congestii cerebrale. A cintat alaturi de trompetistul Miles Davis si acest lucru se simte in multe din interpretarile sale.

De ziua Pamantului, avem Al Di Meola: Un pionier al fusion-ului world-music si jazz

Al Di Meola este unul dintre cei mai proeminenti virtuozi ai jazzului contemporan. Artistul a explorat o varietate mare de stiluri, dar este remarcabil pentru lucrarile sale de jazz cu influente ale ritmurilor latino.

Al Di Meola este detinatorul celor mai prestigioase premii pentru chitara, acordate vreodata unui chitarist din lume, de catre cea mai bine cotata revista  de specialitate, “Guitar Player Magazine”.

“In istoria chitarei,  nici o alta  figura  nu a facut mai mult pentru a da instrumentului o maniera pur tehnica asa cum a facut-o Al Di Meola” a afirmat istoricul in chitara Robert Lynch; “Stapanirea deplina a diferitelor stiluri este pur si simplu uimitoare. Ma simt privilegiat ca am avut posibilitatea sa-i studiez lucrarile toti acesti ani.”

Cariera celebrata la maxim a lui al Di Meola a produs o arie larga de  emotii imbinata intr-un stil unic ce combina infulente din intreaga lume: de la velocitatea si ardoarea primului sau solo pana la provocarea si triumful “Di Meola/McLaughlin/De Lucia (Guitar Trio), de la exploatarile stilurilor braziliene din “Cielo e Terra” si “Soaring Through A Dream” la romantismul universal si influentele de tango ale grupului acustic al lui Al “World Sinfonia” si a doua “World Sinfonia” inregistrand “Heart of the Immigrants”.

Inca de la inceputurile carierei sale solo au fost albume precum “Land of the Midnight Sun”, “Elegant Gypsy” si “Casino”, care s-au numarat printre cele mai bine vandute albume ale unui artist, din toate timpurile.

Joe Zawinul

La inceput a aparut zvonul. Cel mai titrat muzician de jazz fusion ar urma sa tina un concert la Bucuresti. Maestrul clapelor, detinator a nu mai putin de 28 de titluri de best keyboard in jazz acordate de prestigioasa publicatie de jazz Down Beat Magazine, s-ar putea opri si in tara noastra in turneul de promovare a albumului Faces & Places, album nominalizat la premiile Grammy in 2003. La scurt timp, zvonul a disparut - din fericire, pentru ca a urmat afisul. Posterele cu batranul cu caciulita in varful capului si privire sobra au indepartat orice urma de indoiala. Zawinul, un maestru al ritmului, era asteptat la Bucuresti. Pentru concert? Nu, e prea putin spus. Zawinul venea pentru evenimentul muzical al anului in Romania. 

Eveniment care avea sa se petreaca dupa 60 de ani de la primul contact al Zawinului cu muzica. A inceput la 6 ani cu un acordeon, in casa familiei din Austria natala, dupa care a plecat la Conservatorul din Viena unde a studiat pianul clasic si compozitia. A parasit Europa in 1958, cand a castigat o bursa de studii muzicale la Berklee. La care a renuntat in scurt timp insa, deoarece descoperise jazzul, muzica sufletului sau, dupa cum a descris-o in multe interviuri, si i se oferise oportunitatea de a se alatura orchestrei trompetistului Maynard Ferguson. Colaborare ce nu a durat insa decat sase luni, in acelasi an austriacul devenind pianistul interpretei de jazz Dinah Washington. Doi ani mai tarziu, in 1961, Zawinul s-a alaturat cvintetului condus de legendarul saxofonist Julian Cannoball Adderley, alaturi de care a ramas noua ani. A urmat o perioada de glorie, in care Zawinul a colaborat cu o alta legenda a jazzului, Miles Davis, pe In a Silent Way si mai ales pe discul considerat un reper esential al jazzului modern, Bitches Brew. In 1970, impreuna cu saxofonistul Wayne Shorter si basistul ceh Miroslav Vitous, austriacul pune bazele celui mai important grup de jazz fusion din istorie - Weather Report, trupa in care ceva mai tarziu avea sa apara si fenomenalul basist Jaco Pastorius. 

Cincisprezece ani mai tarziu, dupa 17 albume si trei premii Grammy, Zawinul si Shorter se despart, austriacul infiintand Weather Update, care se transforma cateva luni mai tarziu in Zawinul Syndicate, grupul multinational cu ajutorul caruia exploreaza stiluri diferite, de la rock progresiv pana la etno si folk, toate mulate pe conceptia inconfundabila a sintetizatoarelor sale, care s-au facut auzite si la Bucuresti.

Patru oameni in unul singur: Terry Bozzio

Incepusem sa scriu citeceva despre marele baterist de jazz Art Blakey, si in timp ce scriam ma tot gindeam la Terry Bozzio, care joaca de fapt in cu totul alte 'roluri' si in cu totul alte 'filme'.

Insa acest blog a inceput fara o structura clara, muzica fiind insa tema sa principala. Nu stiu nici acum daca este bine sa alternam prea intens stilurile muzicale, deoarece ar putea fi ca la fel ca si cititul haotic, fara metoda si fara indrumare, existand riscul sa devenim un monstru semidoct-cultural, aberant ca Dan Puric! Insa, cine mai citeste in ziua de azi, si mai ales, cine mai asculta in mod activ si pasionat muzica? Deci, sa nu ne temem, si sa mergem inainte! 

TERRY BOZZIO:

 

 

Puterea acestui trio are radacini celebre

Puterea acestui trio are radacini celebre, pe care le-a adus laolalta cu maiestrie. Prima piesa The Sun Road incepe ca o melodie de pe primul album solo David Gilmour, pentru ca mai apoi sa dispara intr-un puternic val de acorduri de rock sentimental. Apoi, Dark Corners este un rock masiv care te trage in jacuzzi cu puternicile sale frenezii de chitara / bas / toba. Stevens isi tortureaza chitara si o supune in mod absolut, cu riff-uri imprevizibile. Levin imprastie razboaie de tesut pretutindeni, iar Bozzio curge efectiv intr-o jungla poliritmica fara precedent. Pretutindeni domnesc tensiunea interactiva si finetea de executie. Toate acestea razbat si se intind peste era King Crimson.

Duende se deschide cu rabufniri de flamenco la chitara, construid apoi o decenta piesa cu arome spaniole. Nu se numara printre favoritele mele, insa este bine facuta. Piesa care da si titlul albumului, Black Light Syndrome este evident un joc dintre Bozzio-Levin-Stevens. Este un bocet cu ritm mai lent, umplut pina la refuz cu o varietate de riff-uri excelente, linii de bass si tehnologie de drumming. Falling in Circles este un Floydscape timpuriu, presarat cu Ronnie Montrose, care conduce spre o balada cu subiect de hotarire si revolta. Este ca o inundatie de Satriani, Wishbone Ash, Alvin Lee, Fripp, Buck Dharma si chiar Duane Allman. Book of Hours m-a readus inapoi in timp la Wheels of Fire, intr-o zi ploioasa cu o ceasca de cafea in mana. Din nou ii ave pe Levin-Bozzio-Stevens ca o singura minte precisa. In sfarsit, Chaos/Control – unde auzi “E7 breakdown” de pe “Midnight” al lui Hendrix, dupa care un boogie jazzy clasic in stil Franc Marino. Stevens este un chitarist cu o gama de stiluri, destul de larga.

Piatra de temelie hard bop: Art Blakey – Moanin’

La 30 octombrie 1958, Art Blakey si Jazz Messengers au inregistrat albumul Moanin’ la Van Gelder Studio din New Jersey, pentru eticheta Blue Label. Moanin’ este unul dintre cele mai influente si importante albume hard bop facute vreodata, datorita compozitiilor sale deosebite, aranjamentelor mzicale, si a personalului. La acea data, cvintetul era compus din Art Blakey – originar din Pittsburgh - la tobe, trompetistul Lee Morgan, tenor saxofonistul Benny Golson, basistul Jymie Merritt, si pianistul Bobby Timmons, toati din la Philadelphia. Benny Golson a scris aranjamanetele si a contribuit pemtru patru din cele sase piese ale albumului. Piesa titlu, Moanin’, compusa de pianistul Bobby Timmons, a devenit cel mai mare hit din kunga cariera a lui Art Blakey. 

Contributiile de improvizatie ale lui Lee Morgan au fost indispensabile pentru sunetul albumului. El si Benny Golson transporta responsabilitatile melodice si ale partilor solo, ca si cum formatia ar fi formata exclusiv din instrumente de suflat. Clifford Brown a influentat puternic stilul lui Morgan, caracterizat printr-un atac ritmic agresiv, prin fraze melodice lungi, si un timbru insolent.

Compozitiile lui Benny Golson lui Are You Real?, " Along Came Betty, Drum Thunder Suite, si Blues March dau o varietate si versatilitate albumului, prin utilizarea diferitelor forme si stiluri muzicale. Tonurile fluide si netede al improvizatorului Golson contrasteaza si se completeaza cu interpretarea agresiva a lui Lee Morgan. Morgan si Golson asigura un front solid, insa sectia ritmica a trupei ‘Jazz Messengers”propulseaza artistii spre culmi inca si mai inalte. Pianistul Bobby Timmons a compus piesa de titlu si isi face consecvent prezenta prin solouri de bun gust. Basistul Jymie Merritt asigura liniile de bas si punctuatia ritmica in functie de stilul fiecarie piese, si se prezinta ca solist, de mai multe ori pe parcursul albumului.

Bateristul si seful de orchestra Art Blakey confera pulsul agresiv de lider care-I propulseaza pe membrii “Jazz Messengers”, si este atat de caracteristic stilului hard bop. Blakey avea 39 de ani la momentul acestei inregistrari, sik totusi a ales sa se inconjoare cu tinere talente. Blakey este notabil pentru tobele sale agresive, utilizarea de poliritmuri, interactiunile muzicale cu solisti sai, si pentru personalitatea lui iesita din comun.  

1. Warm-up and dialogue between Lee Morgan and Rudy Van Gelder -- 0:00
2. Moanin' -- 0:35
3. Are You Real? -- 10:11
4. Along Came Betty -- 15:02
5. The Drum Thunder (Miniature) Suite -- 21:15
6. Blues March -- 28:49
8. Come Rain or Come Shine -- 35:07
8. Moanin' [Alternate Take] -- 40:56

"Even tho its old as fuck it never really gets old!! Wu tang 4eva"

Este un album HIP HOP la cote maxime, insa nu ma pricep sa scriu despre asa ceva. In consecinta, mi-am permis sa postez (deasupra muzicii, ca intotdeuna), comentariile unor tipi mai 'de acolo'. Personal, sunt 'topit' dupa acest gen de muzica pe care il ascult constant.

Metemi 2 months ago (edited)

Wu, is coming through, at a theatre near you! and get funk like a shoe. Waat??

 · 1 

View all 4 replies 

Aneurysm 6 days ago

+Metemi well you got an answer anyway

 · 1 

Metemi 6 days ago

Well that's wonderful. :)

 · 

MY JIMMIES 6 months ago

best hip hop album of all time.

 · 147 

View all 43 replies 

tonyspacecowboy 1 month ago

vannila ice shits on wu tang!!

 · 1 

Bwaarghz 1 month ago

+tonyspacecowboy i shit on your mums car

 · 1 

tevbuff 3 weeks ago

Bring da mother fucking ruckus!

 · 

Ali Shuber 3 months ago

BRING THE MOTHERFUCKING RUKUS

 · 10 

2sdd 3 months ago

just bought one for my 8yo sis. wutang is for the children

 · 10 

Youssef Mezrioui 6 months ago

I like this album cuz i stick a Wu-Tang sword up my ass in order to eat my fuckin colon i'ma hardcore nigga

 · 6 

View all 8 replies 

Ignas Valatka 1 month ago

+Videl Rawraw ReAlLy? I dIdn'T kNOw tHat.(sarcasm font)

 · 

skut9 5 months ago

21 years ago today the Killa bee's began their swarm. Happy Birthday 36 Chambers.

 · 21 

OLMECA 2 weeks ago

since we on a killa bees page then yeah this is the best album eva!

 · 1 

lolydride45/Ace Osinio 2 months ago

i really love wu tang but i prefer gravediggaz is that bad?

 · 

Bob James 4 months ago

I was introduced to wu tang by two of my best friend's when they were still an underground phenomenon when I was just 13, I have never since experienced the rush of emotion and love for this music that I get from 36th chambers and Liquid Swords, two truly unique modern day masterpieces. 

 · 9 

David Ayres 4 months ago

COOL STORY BRO

 · 9 

Rene Bank 2 weeks ago

At that time this was so fresh and new.I still remember almost all the lyrics from this album.This album was released in 1993 thats 22 years ago. Conclusion: Weed isn`t bad for your memory ;)  Peace!

 · 

Sexually Challenged Colored Man 7 months ago

I'm gay and I love this album because i can relate to it

 · 106 

View all 55 replies 

OLMECA 2 weeks ago

+Sexually Challenged Colored Man your comment + profile pic an easy 10/10

 · 

Cem “polarbear” 1 week ago

Isn't this still the best troll on youtube?

 · 1 

tevenioinquotamare y 1 month ago

__Best album ever__POINT

 · 

dark one 4 months ago

Even tho its old as fuck it never really gets old!! Wu tang 4eva

 · 1 

View reply 

darren gaylor 2 weeks ago

Wu tang to all of you !!! Ghost face killer !!!!!!!!!

 · 

Musherrr 5 months ago

rap nowadays aint the same, 90s rap kills it, even in 20 years i wouldnt rate current rap as good as the best rappers nowadays dont even come 20th to rappers in the 90s. They were reveloutonary

 · 4 

Ignas Valatka 1 month ago

+Musherrr Rrrreallly ? I din't know that??? omfg ty

 · 

Andrew Clifft 1 month ago

classic album. cant listen to tearz without producing my own tearz

 · 

RedEye 420 4 months ago

21 years old and this album is still absolute fire!!