Ce s-ar mai putea spune in plus despre primul album Velvet Undergound, The Velvet Undergorund and Nico, care nu s-a mai spus deja de
nenumarate ori in trecut, de catre muzicieni, hipsteri si o multime de critici
rock? Probabil ca ai dat de multe referiri faimoase in legatura cu formatia
asta, de la multele tributuri ale lui Lester Bang, la legendara afirmatie a lui
Brian Eno care sustinea ca in anii 1960 multi oameni nu le cumparau albumele,
insa cei care o faceau, sa gindeau ulterior sa infiinteze trupe faimoase. Si
chiar daca nu ai ascultat niciodata acest album, mai mult ca sigur ai ascultat
cover-uri ale pieselor de pe acesta, la R.E.M., Nirvana, si David Bowie si la
0ameni ca Bono si Julian Casablancas (The Strokes). Plus ca ai vazut coperta
celebrului disc banana al lui Andy Warhol. Si este de ajuns sa faci un
adolescent cu mintea obosita sa spuna “si ce mare scofala?”
Adevarul este ca The
Velvet Underground au fost si inca sunt o chestie mare. Alaturi de Beatles, nicio formatie din istoria rock
nu si-a exercitat influenta asupra formatiilor tinere cum au facut-o cei de la Velvet, si acea influenta a rezistat
timp de peste trei decenii, contribuind la raspindirea celor de genul lui David Bowie, Roxy Music, Sex Pistols, U2, Joy
Division, New Order, R.E.M, Nirvana, si mai recentii The
Strokes.
The Velvet Underground au scos numai patru albume, insa acele patru
albume acopera cea mai mai mare paleta a muzicii rock, atit din punct de vedere
muzical cit si tematic: rock and roll ca forma elevata de arta, exprimare,
catharsis, eliberare si sarbatoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu