Cand un artist face cu ochiul altuia: piesa lui Frank Zappa
- The Black Page este un
meteorit muzical si armonic, una din cele mai mari reusite ale acestui
compozitor contemporan, raposatul Zappa, care, pe langa faptul ca era un
chitarist de exceptie, a mai avut si onoarea de a-si auzi si vedea muzica
dirijata de Pierre Boulez.
Black Page asadar.
The Beatles scosesera The White
Album, Zappa scoate The Black
Page.
Ei bine, the Black
Page, pe langa un joc de cuvinte facil cu the Black Plague (Ciuma Neagra) e
si o aluzie la halucinantul roman al preotului anglican Laurence
Sterne: The Life and Opinions
of Tristram Shandy, Gentleman (1759).
Rabelais si Cervantes au fost cei care au renovat,
inegalabil, literatura in franceza si spaniola si care, scriind romane moderne,
au produs in acelasi timp primele “metaromane”. In lumea anglofona, insa,
acest rol ii revine lui Laurence Sterne. Sterne a mers si mai departe decat
Rabelais si Cervantes (pe care probabil nu ii citise), folosind in
metaromanul sau picaresc pana si semnele grafice si de punctuatie si punerea in
pagina a textului.
Grafismul textului devine la Sterne parte a naratiunii, ba
chiar si materialitatea cartii e narativa acolo, Sterne inserand in roman ceea
ce el spune ca e o pagina de marmura, a marble page, jucand pe ambiguitatea
unui termen tipografic, ba chiar varand brusc o pagina total neagra, a
black page, cititorul fiind invitat sa o priveasca in vreme ce recita “Alas,
poor Yorick!” intr-o larga gama de tonuri plangarete, in a “variety of
plaintive tones”.
Aici sa-i vad pe degeneratii care prefera sa citeasca in
format electronic si care se priveaza de pipaitul paginii de marmura sau al
paginii negre.
A black page in a “variety of plaintive tones”. La acest
modernism situat dincolo de canoane si asteptari facea aluzia Zappa cand si-a botezat
asa compozitia de o inegalabila sofisticare umoristica si sonora .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu