70 minute de visare

Outside este o capodopera. Acest album evidentiaza nu mai putin de cinci personaje distincte, interpretate magistral prin abordarea diverselor stiluri, caracteristice muzicii moderne atit de cameleonice: Nathan Adler, victima brutalizata Baby Grace, criminalul de drept comun Leon Blank, vechiul cod Algeria Touchshreik si cocheta curtezana Ramona A. Stone – inzestrata cu o asemenea vigoare - incit lasa impresia ca Bowie traieste in viata lui o incredibila experienta. Din punct de vedere liric, eroul nostru cinta despre The heart’s filthy lesson, A fantastic death abyss, Stomping along on the big Phillip Johnson, si cerceteaza tot ceea ce sew intersecteaza extremele genului sau sexual. Cu alte cuvinte: despre minunata poezie cripto-simbolista pe care Bowie a recitat-o din momentul in care a cintat Cygnet Committee sau The Width of a Circle. La fel ca Berlin Trilogy si diferit de tot ceea ce au continut albumele de dupa ironic intitulatul Never Let Me Down, Outside aspira la mult mai mult decit un breloc de cultura pop. Este o aspiratie care duce albumul pe cele mai inalte culmi. Bowie alege sa-si construiasca povestea despre crima si confuzie in contrast cu un fundal sonor, alternind de la drumbeat-ul techno de pe We Prick You la riff-ul de radio Thru’ These Architect’s Eyes. Cintind, vibrandu-si chitara si sufland in saxofon asa cum a facut deseori in munca sa, Bowie isi pune in evidenta textura albumului Outside aducind laolalta membrii (probabil celei mai ambitioase trupe pe care a avut-o vreodata). Bineinteles ca Eno (despre care am mai scris pe blog) este seful suprem al formatiei, nu numai pentru sintetizatoarele sale cit si pentru oblicele “tratamente si strategii”. Muzica de atmosfera, club trance,  cantecele pop, balade, monologuri si tranzitii muzicale, toate se combina in acesta desavarsita lucrare de 70 de minute, care fac din Outside una din cele mai complexe si desavirsite realizari ale lui David Bowie.