O calatorie ingrozitoare de proportii epice

Nu inteleg de ce, in dubioasa lor intelepciune, enciclopedistii rock nu au inclus in materialele despre Fripp si Eno si albumul Evening Star. De obicei ei scriu despre No Pussyfooting ca fiind piatra de temelie a celor doi muzicieni precum.si o culme a inregistrarilor de banda cu intarziere (tape delay system). Evening Star, care a urmat doi ani mai tarziu, este prin urmare exclus, fiind considerat o repetare a acestei inovatii. Adevarul este ca nu Fripp si Eno au fost pionierii acestui sistem de banda intarziata. Ideea utilizarii acestui sistem a fost de fapt imprumutata de la Terry Riley.

Exista un motiv suficient de bun pentru ca acest album sa fie reconsiderat: An Index of Metals. Aceasta lucrare fiind pe fata B a albumului, voi incepe insa cu inceputul. Wind on Water are unele din cele mai lungi fade-ins pe care le-am auzit vreodata. Este ca si cum au avut intentia sa te faca sa dai volumul amplificatorului mai tare. Este ca o ceatza sclipitoare fierbinte realizata sonor prin glissando. Titlul piesei descrie perfect atmosfera pictata desavarsit cu claviaturi si chitara (este imposibil sa delimitezi claviaturile de chitara deoartece sunt intretesute cu o perfecta maiestrie). Urmeaza Evening Star cu o frumusete izvorind din repetari meditative de gen Cluster, Neu si Harmonia. Evensong vine cu efect de tape delay lucrand pentru repetarea unei partituri ‘dragute’ de keyboard sincronizata insa intr-un mod deconcertant de ciudat. Chitara lui Fripp debuteaza cu bucla de banda fragmentata, pentru ca apoi totul sa inceteze brusc ca un accident. Ultima piesa de pe fata A este intitulata Wind on Wind si este in esenta o sectiune concentrata a ‘Discrete Music’.

Toate aluziile vaporoase, oceanice, si viforoase sunt total anihilate prin contrastul sonor de pe fata B a albumului, ocupata masiv si monolitic de cele 28 de minute al An Index of Metals. Lucrarea se estompeaza la fel ca piesa Zeit a celor de la Tangerine Dream si are multe in comun cu acel album, in special cu fata a-3-a. Totusi, aici avem altceva. Ceva pe care nu am fost niciodata in stare sa pun degetul si care imi produce o fascinatie eterna. Aceasta lucrare este demonic sinistra. Buclele de banda debuteaza prin a se construi una pe cealalta pentru ca apoi sa decada intr-o disonanta totala ale carei sunete evoca titlul piesei deoarece suna metalic, fiind in acelasi imposibil sa definesti instrumentele care genereaza acele sunete. Ne aflam intr-un film de groaza rulat cu incetinitorul. O calatorie ingrozitoare de proportii epice. Aceasta muzica NU este ambientala deoarece este mult prea tulburatoare pentru asa ceva. Ori de cate ori am fost cuprins de o stare de somnolenta pe aceasta piesa, am avut acelasi sentiment din copilarie ca ceva se asunde sub patul meu si nu am fost curios sa stiu ce anume. Aceasta lucrare se potriveste definitiei lui Julian desprte ‘ambulant’: ambient cu iritant. Iritarea produsa de aceasta muzica decurge din stratificarea notelor. Atunci cind chitara lui Fripp devine recognoscibila, nu mai putem vorbi de ceva linistitor deoarece erai deja cuprins de groaza. Singurele chestii la care ma pot gandi ca ar suna asemanator ar fi Zeit si pasarile extraterestre de pe planeta amenintatoare din Echoes  a celor de la :Pink Floyd (album ‘Meddle’), insa nimic nu mi s-a parut mai ‘creepy’ ca An Index of Metals. Piesa se estompeaza intr-o infinita descompunere lisergica. Nu voi intelege niciodata de ce imi cauzeaza aceste stari. Scriind despre toate acestea nu ma face cu nimic mai intelept, insa aici vorbesc de o lucrare pe care in mod ciudat o gasesc foarte convingatoare.